Atunci când atitudinea, opinia sau comportamentul uneia sau mai multor persoane ne deranjează, fără a sta pe gânduri, îi categorisim ca fiind nemernici, răi, ticăloși, neținând cont de cauzele ce au stat la bazele acestor reacții.

Aceste categorisiri aplicate la persoană pot duce la autocondamnare, autodepreciere, autoizolare și la umilire nesănătoasă, ele generând nefericirea. Datorită acestui subterfugiu unele religii au reușit să stăpânească foarte mult timp conștiințele oamenilor, încadrându-i în drepți și păcătoși sau buni și răi, iar dictaturile să-și impună dominația ideologică și naționalismele să-i întărâte pe unii împotriva altora.

[box type=”info” align=”aligncenter” class=”” width=””]Pentru a nu uita cele 6 Lucruri care nu Trebuie să le Facem pentru a Genera Nefericirea trebuie să ai infograficul tipărit la tine pe birou. [/box]

Acest mod de a expedia lucrurile nu numai că nu rezolvă problemele, dar produce efecte și mai dăunătoare atât în rândurile celor categorisiți, cât și în sufletele celor ce au blamat. În loc să-i ajute pe indivizi să se reformeze – dacă nu cumva o asemenea rectificare este cu adevărat justificată – condamnarea, bârfa, reprimarea le fixează dificultatea, împingând persoanele respective la revoltă, ură, rușine și vinovăție.

Ideea care susține condamnarea persoanelor care se comportă într-un mod detestabil este irațională și antiproductivă.

6 Lucruri pe Care nu Trebuie să le Facem Pentru a nu Genera Nefericirea

 

Binele și răul sunt valori morale subiective și relative, care variază în funcție de epocă, zonă geografică, stat, tradiții, orânduire socială. Dacă am fi suficient de sinceri cu noi, am recunoaște că îi condamnăm pe oameni pentru că acțiunile lor ne indispun, decât să invocăm așa zisele principii de moralitate, pe care noi înșine le nesocotim atunci când nu ne convin.

      #1. Nu bârfi

Când bârfim un semen de-al nostru pentru o acțiune greșită, îl determinăm să se desconsidere (în loc să-l ajutăm să se corecteze) să intre în defensivă, să mintă, să dea dovadă de cinism și ipocrizie, golindu-i sufletul de sentimente bune și încărcându-ne propriul suflet cu trăiri negative, generând astfel cu bună știință un proces care generează nefericirea.

 

Și în cadrul relațiilor de cuplu, de familie sau intime, bârfa aduce cu sine inevitabil un întreg proces, ce poate determina un adevărat război de tranșee în cursul căruia toate învinuirile acumulate sunt marcate cu răutate în cazul celuilalt, fără alt rezultat decât acela că fiecare își întărește impresia că el este obiectul unei nedreptăți flagrante și că partenerul său reprezintă răul din viața lui. Cazul acesta este tot un fel de condamnare și autocondamnare la nefericire.

      #2. Nu condamna

Atunci când noi suntem cei care condamnă, nu facem altceva decât să mascăm faptul că un act nedrept sau rău îl penalizează în primul rând pe autorul său, iar prin natura noastră luăm o hotărâre cu prioritate în funcție de interesele noastre proprii, mai mult decât în interesul și bunul plac al celorlalți.

Preferabil ar fi să-i arăți cuiva efectele nefaste ale acţiunilor sale asupra propriei vieți, decât să invoci vreun înțeles al cinismului și altruismului pe care nu neapărat și le-a însușit, dar nici tu nu le stăpânești.

Cine comite o abatere de la conduită nu devine imediat rău, va fi ce a fost dintotdeauna- o ființă umană supusă greșelii și plină de vulnerabilități, al cărei comportament poate evolua oricând într-o direcție sau alta.

 

Bârfa, blamarea și condamnarea sunt strâns legate de ideea de a pedepsi. Ele vehiculează sentimentele agresive ale mâniei, urii și ostilității; nefăcând altceva decât să agraveze antagonismele și să înăsprească ranchiunile personale, generând astfel nefericirea.

Problema este că fiecare dintre noi trebuie să cunoască obiectivul pe care caută să-l atingă.

Dacă este vorba de a defula frustrarea și de a compara prejudiciul pe care fiecare consideră că l-a suferit, atunci actele de condamnare, bârfă, etc. ne vor permite să o facem, însă dacă situația incomodă nu s-a aranjat, acest gen de atitudine nu va ajuta la nimic, poate doar la a cunoaște nefericirea.

Însă atunci când scopul este de a pune capăt comportamentelor care conturbă și de a găsi căile spre o relație sănătoasă și deschisă, opțiunea pentru comunicare, dialog și negociere, fără disimularea rănilor personale, ne poate readuce la o viață în care să nu se mai vorbească de nefericire.

      #3. Nu privi totul la dimensiuni catastrofale

De cele mai multe ori devenim nefericiți datorită faptului că lucrurile nu merg în direcția dorită, fapt ce ne determină să privim totul la dimensiuni catastrofale, devenind îngrozitori și insuportabili.

În civilizația hindusă, suferințele care ne afectează se împart în trei categorii:

– bolile fizice și spirituale

– necazurile pe care ni le provoacă alte ființe asemeni nouă, precum și animalele, păsările, insectele

– dezastrele naturale.

Printre bolile copilăriei, criza adolescenței, nevoile copiilor, durerile de cap, ironiile colegilor, capriciile vremii, epidemiile, ratele la bănci, creșterea valutelor, orele suplimentare la un loc de muncă ce nu ni se potrivește, vestimentație neadecvată, îmbătrânire prematură, etc. (și nu am citat decât o părticică din necazurile cotidiene), omul are destul timp să-și dea seama că viața nu e întotdeauna o partidă de plăcere.

      #4. Nu da curs frustrărilor neîndeplinirii obiectivelor

Am putea completa tabloul dacă mai adăugăm și numeroasele frustrări datorate neîndeplinirii unor obiective sau faptul că lucrurile nu se petrec totdeauna cum „ar trebui”, că oamenii nu se comportă tot timpul cum se consideră în principiu că trebuie să se comporte.

Metodele cele mai bune ce ne ajută să nu devenim nefericiți din cauza neplăcerilor care ne scapă de sub control se numesc: iubire, toleranță, speranță, detașare, filosofie, dar, cu toate acestea, mulți aleg să le adauge reacții disproporționate, de genul: – „Ce mizerie! E insuportabil! Așa ceva nu se mai poate! Schimbarea este imperios necesară!”

 

Omul este cel ce decide în mintea lui să transforme episoadele dezagreabile în dezastre, incidentele neplăcute în orori, micile tensiuni în nenorociri și toate la un loc în nefericire.

Oricât de nedrepte ar fi nenorocirile care ne copleșesc, nu este bine să lăsăm importanța durerii să crească în mod arbitrar, conștientizând faptul că toate lamentările n-ar putea remedia situațiile consumate, ce aparțin trecutului (deci nu mai pot fi modificate).

Crede cineva că pierderea unei case sau a unei mari sume de bani, concedierea, decepția sentimentală, dispariția unei persoane dragi, neachitarea ratelor la bănci, pot cu adevărat să ne distrugă viața?!

Răspunsul ar putea fi afirmativ cu condiția să dați o mână de ajutor pentru a vă chinui mai mult decât e normal, exagerând gravitatea și intrând în procesul ce instalează definitiv nefericirea.

Dacă se va persista în credința irațională cum că stările sufletești depind în cea mai mare măsură de comportamentul celorlalți și nu pot fi modificate din lipsă de putere, atunci înseamnă că starea de nefericire este chiar dorită și așteptată.

Trebuie înțeles că fericirea omului nu depinde atât de mult, pe cât credem, de ce se întâmplă în exterior (cu excepția faptului când o persoană este supusă unei agresiuni fizice aducătoare de suferință), ci dimpotrivă, în interiorul ființei umane se produce reacția la comportamentul celorlalți sau la factorii externi în general.

     #5. Nu avea reacții agresive

Nimeni și nimic nu obligă la reacții agresive, chiar dacă acestea par firești din cauza dispoziției mentale de moment.

Este foarte important să facem deosebirea între a fi raționali și a fi insensibili, luând de bune vorbele și sentimentele negative care ne sunt adresate și să păstrăm destulă înțelepciune pentru a asimila ceea ce poate contribui la evoluția noastră personală, lăsând cale liberă criticilor constructive și reconsiderărilor salutare.

Libertatea și autonomia adevărate nu sunt rezultatul disprețului, vanității, indiferenței și orgoliului.

Toate studiile arată că omul, prin firea și în condiția sa normală, posedă o nevoie accentuată de activități, eforturi, aventuri, provocări, care trebuie scoase în evidență.

Activitățile care cer o investiție fizică și mentală importante îi stimulează organismul, îi procură un sentiment plăcut de plenitudine și de desăvârșire. Nimic valoros nu se obține dacă nu suntem dispuși să plătim prețul, în termeni de voință și de perseverență.

Hedonismul pe termen scurt, care are menirea să ne facă să credem că totul trebuie să ne pice gen „pară mălăiață” este o formă de infantilism, căci experiența ne arată că, în orice domeniu al exprimării umane, succesul se obține cu prețul unei munci cinstite, fapt ce nu exclude factori precum geniul, talentul, inspirația, haosul, darurile înnăscute.

Toatea aceste atuuri de excepție nu și-ar putea da deplina măsură, dacă n-ar fi suținute de o muncă răbdătoare și inteligentă.

Capacitatea de a sacrifica micile plăceri ale momentului pentru o cauză superioară pe termen mai lung, se bazează pe o viziune și o convingere care vin să alimenteze educația, rațiunea și exemplul glorios al persoanelor care s-au manifestat înaintea noastră în câmpul nostru de predilecție.

Treptat, cel care se angajează în misiunea de realizare a unui proiect ambițios descoperă inegalabila satisfacție (sau fericire) pe care o simte învingând forțele îndoielii, ale inerției, care încearcă să-l descurajeze în efortul său.

Disciplina voluntară și bine drămuită îl transformă pe om și-l face să guste plăcerile efortului onest, ale silinței și depășirii de sine. Foarte mulți filosofi lasă să se înțeleagă că această alchimie este adevărata comoară care duce la – „rețeta fericirii”.

Acest nivel al conștiinței propice stimulării de valori superioare nu se dezvoltă fără efort. Trebuie acordată multă atenție copiilor, pentru a-i convinge să renunțe la gustul excesiv al jocurilor infantile și să se concentreze asupra constituirii viitorului lor printr-o educație solidă.

Natura însă a făcut bine lucrurile, căci recompensa muncii și a perseverenței se face simțită mult înainte ca obiectivul final să fie atins, sub forma satisfacției datoriei împlinite.

Ființa umană se realizează prin acțiune și prin asumarea răspunderii asupra propriei vieți. Stăpânirea propriilor gânduri este vitală pentru concentrarea și hotărârea necesare succesului său, iată un bun exemplu.

    #6. Alungă din minte frazele dăunătoare

Când va vrea să-și alunge din minte frazele dăunătoare, care stau în calea motivației și entuziasmului său, trebuie să se străduiască cu răbdare și perseverență, fără să se lase descurajat de numeroasele înfrângeri care-i presară drumul.

Este posibil ca dificultățile în a atinge o țintă dată, să vină din dualități și contradicții interioare. Dacă se va dori cu adevărat să se ajungă la scopul urmărit și nu să se accepte resemnarea că va răspunde așteptărilor decretate de alții, în numele unor valori expirate, atunci va ajunge la conștientizarea unei schimbări radicale de direcție, punându-și în valoare personalitatea reală, mult mai rapid decât ar fi rămas în îndoială și nehotărâre.

Concluzie

Concluzia este că nu trebuie să ne simțim nenorociți și deprimați în fața soartei potrivnice; că nu este obligatoriu să ne împotrivim Destinului; că văicărelile și lacrimile n-au schimbat niciodată cu nimic realitatea și doar puține evenimente din viața omului obișnuit se pot încadra la capitolul- catastrofe.

Dacă cineva caută fericirea fără să iubească, nu o va găsi niciodată. Dacă va aștepta să fie mai întâi fericit și mai apoi să iubească, perioada de așteptare va fi foarte lungă cu riscul de a nu se termina nicicând.

Cine așteaptă să cunoască succesul înainte de a deveni generos și plin de iubire, va sfârși dezamăgit și frustrat.

[divider style=”solid” top=”20″ bottom=”20″]

Resurse

Cum m-am vindecat de nefericire – Gigi Ghinea

Dependenta de nefericire – Martha Heineman Pieper William J. Pieper

[divider style=”solid” top=”20″ bottom=”20″]