De multe ori oamenii nu înțeleg că încercările vieții ne întăresc, că nu este suficient să trăim numai în rugăciune, în contemplare, în uniunea Luminii, nu este necesară doar o gândire pozitivă, trebuie ca aceste stări de conștiință să se prelungească, să se solidifice și pentru aceasta ele au nevoie să fie supuse încercărilor vieții. Așa vor deveni suflete puternice, pentru că tot ceea ce întărește cu adevărat un caracter sunt greutățile, obstacolele, limitările. De aceea o gândire pozitivă este imperios necesară pentru aceste suflete.

Din acest motiv nu trebuie să ne înșelăm, crezând că ne găsim la adăpost de necazuri fiindcă am trăit momente sublime cu Cerul și mai mult decât atât am avut senzația că am înțeles și chiar stăpânit totul.

Concluzia este că nu vom beneficia de niciun fel de scutire, ba dimpotrivă, mulțumită acestor frământări, noile forme sau structuri create în noi de aceste stări Divine se vor întări.

Infografice-04Modelul PERMA a fost dezvoltat de Martin Seligman în urma desfăşurării de multiple cercetări pentru a elabora o teorie a fericirii.

Dacă dorim să fim mereu demni de stimă, trebuie, orice s-ar întâmpla, să ne aflăm la înălțimea situației chiar și atunci când ni se fac reproșuri, când suntem blamați și umiliți, când ceilalți ne împroașcă cu noroi, deoarece în realitate nu putem fi nici atinși, nici murdăriți.

Noi înșine avem puterea de a ne murdări, numai noi, nimeni altcineva. Dacă noi nu ne compromitem, nimeni nu ne poate înjosi. Dacă vom fi mereu legați de TOT, ocupați numai să nu încălcăm legile Lui și să-i împlinim voința, atunci orice s-ar face sau s-ar spune împotriva noastră ne va face și mai mari și mai luminoși, fiindcă nu noi oamenii suntem cei mai puternici, Dumnezeu este acela, iar cine este atacat pe nedrept se va bucura de protecția Lui și va fi un om fericit.

 

9 Metode de Gândire Pozitivă Benefice Pentru Starea de Fericire Maximă

Metoda #1.  Iubește Hrana

Hrana noastră zilnică este compusă din alimente a căror materie este dată de cele patru elemente vitale: pământul, aerul, apa, focul. În concluzie suntem hrăniți de particulele de materie ce vin din spațiu și chiar din întreg Cosmosul.

Ele ajung la noi pline de viață cosmică și este important ca noi să le primim cu conștiința că ele vor forma substanțe în planurile noastre fizic și psihic, fapt ce ne obligă la o anumită vigilență, astfel încât aceste alimente impregante de viața cosmică, să fie impregnate și de cuvintele, de sentimentele și gândurile noastre.

Uzturs-sirds-veselibai

Atunci când mâncăm plini de năduf și supărare, nemaioprindu-ne din bârfit și suduit, suntem pe cale de a impregna hrana cu particule otrăvite (fie și la nivel de gând), iar absorbindu-le, ne otrăvim cu bună știință.

Pentru a primi undele binefăcătoare ale hranei, trebuie să ne străduim cu ajutorul gândului să introducem în ea Lumina (prin iubire) și toate elementele ei veșnice. Atunci vom fi niște oameni fericiți.

Metoda #2.  Acceptă problemele copilului tău

Un alt gând care mă frământă este cel legat de copii și îmi imaginez un părinte care pretinde ceva propriului copil într-un fel ce seamănă a ordin, care îi poate crea acestuia o imagine greșită vizavi de viață sau chiar de propriul părinte, împiedicându-i dezvoltarea, tocmai datorită acestei exigențe dăunătoare.

Să presupunem că acel copil are o nevoie de natură spirituală și părinții îi împiedică realizarea acelui ideal pentru că el depășește cu mult nivelul lor de înțelegere; ei se arată inflexibili, putând să îi facă mult rău.

daca-iti-pasa-de-copilul-tau-editia-a-ii-a_1_fullsize

Din acest motiv este bine ca, înainte de a se pronunța, un tată sau o mamă să analizeze bine consecințele exigențelor lor și să își pună întrebarea: „Ceea ce îi cer este bine, este cinstit? Oare sufletul lui își dorește acest lucru, îl vrea cu adevărat și în profunzime? Va fi rău pentru evoluția sa?

Iar după ce au reflectat îndeajuns, după ce au văzut clar ceea ce este bun pentru copil, părinții pot cere, ordona sau permite ceva, ori să îi refuze categoric și irevocabil ceea ce cere, determinându-l să se supună și să meargă în direcția considerată bună, realizând toți că sunt fericiţi.

Metoda #3.  Fă proiecții pozitive

Am spus de nenumărate ori că tot ceea ce ne imaginăm se creează instantaneu în planul subtil și, dacă vom insista în dorințele noastre, aceste realizări care nu există deocamdată decât în lumea invizibilă, vor coborî încet în planul fizic, iar atunci, fie că sunt de bine sau de rău, dorințele noastre se vor concretiza, nimic neputându-se opune materializării lor. Conceptul de gândire pozitivă va avea un rol important. Totul nefiind decât răbdare și perseverență.

Pentru cei ce se îndoiesc vin și le spun că atunci când ne rugăm Tatălui Ceresc, Fiului sau Sfântului Duh fără temeri și îndoieli, toată Lumina Cerească este pregătită să ne ajute, în timpul și după Planul Lor.

Nu trebuie decât să continuăm să facem acest exercițiu și într-o zi ceea ce ne-am dorit se va împlini, iar noi vom fi cu adevărat fericiți.

Metoda #4.  Fii posesorul celor trei virtuți: credința, iubirea, speranța

Credința, iubirea și speranța sunt cele trei virtuți care aparțin conținutului, sensului și formei.

Forța aceasta numită credință și care aparține conținutului influențează plămânii. Dacă dorim să ne umplem de energie, să trăim viața în împlinire și să respirăm emanații astrale, trebuie să o cultivăm.

Pentru ca viața noastră să aibă un sens mai larg și mai profund, iubirea este aceea care trebuie să ne alimenteze ființa. Fără iubire existența noastră își pierde sensul, în ciuda cuceririlor pe care le putem acumula sau a tuturor cunoștințelor dobândite.

Iubirea este legată de creier și inimă, iar acela care dorește să dețină adevărata inteligență, trebuie să învețe să iubească.

Speranța este legată de formă, iar forma este aceea care pregătește conținutul și dă sensul. Când speranța este puternică, ea acționează asupra corpului fizic și influențează favorabil stomacul și sistemul digestiv, iar atunci când este slabă, cele două sunt afectate, iar frumusețea corpului în egală măsură.

grafic1

sursa:www.bibliesiblugi.wordpress.com

Când vom fi cu adevărat posesorii celor trei virtuți:- credința legată de conținut;- iubirea de sens;- speranța de formă; ne vom numi- oameni fericiți.

O mulțime de oameni se plâng că le lipsește ceva, dar încă nu știu ce, iar pentru a descoperi ce anume se grăbesc să facă achiziții materiale, călătorii, să-și schimbe profesia sau iubitul, să divorțeze fără motiv, să încerce substanțe interzise sau să facă lucruri interzise, să aducă schimbări în înfățișare, să acceadă în cercuri considerate „sus-puse” etc., neluând în calcul faptul că ceea ce le lipsește s-ar putea să fie de domeniul sufletului și al spiritului.

Oricum ei nu au decât o idee vagă despre cele două, încercând mereu să-și satisfacă corpul, inima sau intelectul, numai că hrana corpului, a inimii sau a intelectului nu va putea niciodată îndestula sufletul și spiritul.

Sufletul, cât și spiritul sunt avide de infinit și de veșnicie, iar atât timp cât oamenii nu vor ști să le dăruiască, sufletului infinitul și spiritului nemurirea, în adâncul ființei lor se vor simți mereu nesatisfăcuți, goi, în căutare de ceva.

Când vor învăța ce înseamnă acele daruri, vor găsi drumul spre fericire.

Metoda #5.  Ascultă-ți „liniștea”

Ce înseamnă liniștea? Cumva sau într-o oarecare măsură să faci vid în tine și în propriul eu, însă și în acest vid primești împlinirea, deoarece în realitate vidul nu există. Dacă golim apa dintr-un vas, locul ei îl va lua imediat aerul, iar când aerul va dispărea, în locul lui se va instala eterul…

În încercările noastre de a face vid, materia este înlocuită de o altă materie mult mai subtilă. În același fel, când facem liniște, adică atunci când îndepărtăm tumultul gândurilor, al sentimentelor și al dorințelor interioare, răzbate lumina spiritului și în acel moment vom avea viziunea clară a lucrurilor: vom cunoște fericirea.

Metoda #6.  Acceptăți soarta și destinul

De foarte multe ori evităm anumite eforturi, anumite munci care ne sunt impuse de viață fără a ne gândi că, făcând acest lucru, nu vom ajunge niciodată să ne perfecționăm.

Uneori considerăm că viața de familie este foarte dificilă, că serviciul este extrem de obositor, prietenii prea insistenți și atunci simțim nevoia să fugim…alteori chiar de toate responsabilitățile.

Știți ceva? Nu este recomandat să fugi!

Dacă Destinul ne așază în anumite situații, înseamnă că există motive pentru acest lucru, iar pentru a face față dificultăților și obstacolelor vieții zilnice, trebuie să ne întărim.

Alegerile-noastre-personale-sunt-cele-care-ne-marcheaza-destinul-3

sursa:www.zenivers.ro

Tinerii care fac sport se antrenează tocmai pentru a suporta oboseala, frigul sau căldura, marinarii își măsoară forțele cu cele ale mărilor și oceanelor, înfruntând intemperiile și cele mai mari pericole, iar noi nu vom putea oare să ne comportăm asemeni lor, „antrenându-ne” să rezistăm fizic și psihic, pentru a fi în formă?!

Sigur că atunci când se ajunge în faza în care considerăm că situația este fără ieșire, dincolo de limita suportabilității, trebuie să ne salvăm, dar de îndată ce este posibil, revenim pentru a face față, până când vom deveni cu adevărat zdraveni, puternici și… fericiți.

Metoda #7.  Acceptă suferința

Adesea mi-am spus că noi, ca ființe omenești nu ne vom putea transforma atâta timp cât suntem într-o continuă revoltă împotriva condiției existenței noastre terestre, având ca ideal lipsa suferinței. A nu se înțelege că mi-aș dori să sufăr fără a căuta remedii, în niciun caz, dar în stadiul actual al dezvoltării Terrei și în punctul în care ne găsim ca și evoluție, noi nu putem să nu suferim.

Să nu uităm că viața pe Pământ este un fel de ucenicie sau uneori corecție.

Când vom ști cum să definim suferința, vom putea uzita de forțele noastre ascunse, ce vor declanșa o lucrare imensă în interiorul nostru.

Cei ce nu știu ce-i suferința sunt cu adevărat săraci, cei ce au suferit pot da profunzime vieții.

Toți cei ce au creat ceva măreț în viață, au suferit, iar datorită acestui lucru au cunoscut fericirea.

Metoda #8.  Fii optimist

În viață pentru a ști ce înseamnă progresul este necesar să învățăm să nu ne blocăm calea, să învățăm să nu ne punem limite, să nu admitem înfrângerea ca pe ceva catastrofal, să nu ne considerăm slabi, incapabili sau vulnerabili, să nu știm să definim pesimismul.

Dacă vom ști să suportăm atât cât este nevoie, să rezistăm atât cât se cere, să învingem atunci când ne este permis, și cu o gândire pozitivă vom căpăta acel optimism, acea încredere și acea dorință care să ne facă fericiți.

Metoda #9.  Fii pregătit pentru a afla esențialul

Mi-am spus adesea că, dacă lucrurile s-ar produce așa cum ne dorim, ar fi un adevărat dezastru. Nu suntem pregătiți și nici nu putem fi vizionari, în așa fel încât să anticipăm consecințele determinate de împlinirea dorințelor noastre.

Tot ceea ce uneori considerăm că ni s-ar potrivi și că reprezintă ce ne trebuie, s-ar putea să ne antreneze în plăceri ușoare, lene, stagnare, decadență, minciună.

Spre binele nostru Domnul Dumnezeu, Sfânta Trinitate, nu ne dă decât atât cât putem duce, având meritul de a duce, luând în calcul faptul că puterea noastră de înțelegere este foarte jos.

Când vom ajunge să înțelegem de ce din TOT ne vin doar frânturi care să răspundă dulcegăriilor noastre aiurite, iar esențialul apare atunci când suntem pregătiți (dacă vom fi vreodată), ne vom putea declara fericiți.

Concluzie

Iubirea presupune multă suferință, iar oamenii se tem de suferință și pentru a evita suferința își refuză iubirea. La rândul ei iubirea înseamnă fericire și fericirea- suferință.

Concluzia este că dacă iubești, obligatoriu suferi, dar suferi din fericire, în timp ce atunci când nu cunoști aceste sentimente, suferi de nefericire.

Noi suntem liberi s-alegem- suferim de prea multă fericire, deci iubim- sau suferim de nefericire, deci…suferim.

În timp, oamenii și-au pierdut aspirația către fericirea ce reprezintă Sinele, tot așa cum s-au desprins necondiționat de natura și nevoile planetei, într-o măsură atât de mare, încât au ajuns să nege existența ei (fericirii), considerând-o ceva străin, desuet, ireal, imposibil, neautentic, inexistent.

 

9-metode-de-gandire-pozitiva