Aerul este factorul cel mai important de care depinde viata, fara aer organismul uman poate supravietui doar cateva minute, in timp ce fara apa poate supravietui cateva zile, iar fara mancare – chiar cateva saptamani. Cantitatea de aer pe care o foloseste organismul uman intr-o zi este echivalenta cu 12 – 14 metri cubi, in timp ce nevoia de apa este de maxim 3 litri iar cea de alimente numai 1 kg. Aerul si toti componentii lui sunt aspirati in plamani si de aici trec in sange, de unde se raspandesc in tot corpul.

Aerul este un amestec de mai multe gaze dintre care in cea mai mare concentratie se afla azotul (78 – 79 %), urmeaza oxigenul (20 – 21 %), bioxidul de carbon (0,03 – 0,04 %) si alte gaze, pulberi, vapori de apa in proportie de numai 0,01 %.

In timpul in care se realizeaza procesul respiratiei, aerul sufera cateva transformari importante: oxigenul existent in aerul expirat scade la 16 – 17 % pe cand bioxidul de carbon creste la 3 -4 %. In conditii normale de presiune azotul ramane neschimbat si se comporta ca si un gaz areactiv.

Odata cu cresterea presiunii, la coborarea in ape adanci, creste si presiunea partiala a gazelor existente in aer. Oxigenul se fixeaza pe hemogoblina in timp ce bioxidul de carbon intra in sistemele tampon. Azotul este singurul, fiind gaz areactic, se fixeaza in lipide, in tesutul adipos si cel nervos si determina narcoza hiperbara, sau betia adancurilor.

Al doilea gaz din punct de vedere al cantitatii aflate in aer este oxigenul. El este de fapt gazul cel mai necesar organismului uman. Cu toate ca oxigenul este consumat in mod constant prin respiratia tuturor fiintelor vii si a arderilor care consuma acest gaz, el se reface treptat prin fotosinteza produsa de catre plante.

Exista si cazuri in care oxigenul incepe sa devina din ce in ce mai rar in compozitia aerului, este vorba de scaderea presiuni atmosferice care se produce odata cu marirea altitudinii. In aceste conditii pot aparea doua sindroame: raul de altitudine si raul de munte.

Raul de munte apare ca urmare a ascensiuni pe munte, mai ales la persoanele care nu sunt obisnuite cu acest lucru, la cote de 2.500 – 3.000 de metrii. Este caracterizat prin oboseala prematura, cresterea frecventei batailor inimii, a amplitudinii respiratorii, cefalee, vertij si uneori lipotimie.

Raul de altitudine apare la ascensiunile cu aparate de zbor la inaltimi de peste 6.000 m. Se manifesta prin aceleasi simptome ca si raul de munte la care se mai adauga si cresterea tensinii arteriale, aparitia aritmiilor si a durerilor precordiale, astuparea timpanului si scaderea acuitatii auditive, greata si voma.

In cazul in care bioxidul de carbon isi mareste concentratia din aer se produce intoxicatia cu CO2. La concentratii de 3 – 4  % bioxidul de carbon actioneaza ca un excitant al centrului respirator si creste frecventa si amplitudinea respiratorie, la 5 – 6 % apar extrasistolele, durerile precordiale, hipercardia, la 7 – 8 % apare respiratia de ti[ Chaine – Stokes si de la 9 – 10 % apare decesul prin stop respirator urmat de stop cardiac.

In afara de calitatile aerului care tin doar de corpul nostru fizic, aerul mai are si proprietatea de a da corpurilor subtile ale omului energii. Calitatea aerului este data de locul in care acest aer este respirat, cele mai bune locuri aflandu-se departe de aglomeratia urbana, unde aerul este poluat atat chimic si fizic cat si spiritual.