Prezența celor doi benefici pe casa a IX-a, a Săgetătorilor, casă a aventurilor și a rudelor aflate departe precum și a studiilor în străinătate, sau în instituții de învățământ superior, o să vă ajute să faceți tot ceea ce vă place privind aceste domenii. Acesta este caracteristica principală a unui altfel de horoscop săgetător pentru anul 2015. Puteți călători, puteți studia, vă puteți perfecționa și mai ales nu uitați că toate acestea vă întineresc sufletul și vă înnobilează spiritul.

Intrarea planetei Saturn începând cu 23 decembrie 2014, în zodia dumeavoastră vă dă posibilitatea să înțelegeți că ați crescut suficient, sunteți mari și vă puteți desprinde de persoanele de care ați stat lipiți niște ani. Și tot Saturn o să vă creeze auspicii și conjucturi care să vă învețe ce nu veți putea învăța trecând prin toate școlile sau instituțiile de învățământ din lume.

Altfel de Horoscop Sagetător 2015: Perfecțiunea vă Înnobilează Spiritul

Posibilitatea astrală de a scăpa de un profesor exigent va fi să deveniți propriul dumneavostră profesor în următorii doi ani și jumătate, învățând din situații, întâlniri, experiențe.

Anul 2015 este ideal pentru cei ce doresc să facă mai mult decât o simplă dezvoltare spirituală, să călătorească acolo unde nu numai spiritul și mintea pot ajunge. Desigur nu poate fi valabil pentru toți Săgetătorii, dar pentru cei ce se regăsesc în acest segment este bine să cugete. Credința vă poate ajuta spre acest gen de evadări, chiar dacă va trebui să faceți oarecum față și unor dogme bisericești păguboase.

horoscope-641919_1280

Foarte curând veți ajunge maeștrii în a împărtăși altora din experiențele dumneavoastră, greu de înțeles pentru aceștia. Mulți Săgetători își vor lua destinul în propriile mâini, își vor schimba locul de muncă, care le-a adus o droaie de frustrări datorită șefilor. Riscul să dați numai peste șefi ostili există până în luna august, însă din 11 august încolo lucrurile se pot schimba în beneficiul dumneavoastră. Pentru nativii cu procese pe rol, astrele îi pot aspecta favorabil începând cu 11 august încolo.

Anul 2015 pentru horoscop săgetător vine cu multe petreceri și evenimente importante, care vă pot poziționa cumva în centrul atenției. Casa prietenilor este puțin afectată, din acest motiv trebuie să aveți grijă să vă păstrați prietenii neîncercând să-i transformați în asociați sau să dați alte conotații prietenilor.

Pe segmentul sănătate, în perioada de retrogradare Saturniană (16 iunie-17 septembrie) există riscul de a apărea nevoia consultării unor specialiști sau de a recurge la măsuri radicale pentru a vindeca ceva ce nu trece de la sine, fie ele și boli ale sistemului nervos. În toată această perioadă se reeditează problemele ivite la finalul anului 2014 (trimestrul IV).

În această vară tarele trecutului se vor închide definitiv. Din eclipsele anului 2015 vă veți însuși lecțiile karmice cu privire la iubirile negestionate corespunzător în trecut. Nu repetați aceeași greșeală.

Anul 2015 este un an de Destin, bucurați-vă de tot ce vă oferă, atât bine cât și rău!contactors-1015557_1280

Un altfel de horoscop săgetător 2015 vine cu următoarele sfaturi importante:

[tie_list type=”checklist”]

  • Purtați cristalul cu puțină tămâie.
  • Consumați pește și mai puțină carne, alimente bogate în minerale și vitamine, sucuri din fructe și legume verzi și roșii, ceaiuri din plante diuretice, paste făinoase din grâu dur, lactate degresate, ouă, fructe de pădure roșii, cartofi mai puțini.
  • Rugăciunea după ora 21.00.
  • Culorile anului: roșu, alb, violet, mov.
  • Milostenii- joi.

[/tie_list]

[divider style=”solid” top=”20″ bottom=”20″]

Anul pentru voi nativi, vă aduce ce vă place

Doi benefici pe casa noua, sufletul îl ține-n pace

Veți putea călători, studia, perfecționa

Tot ce-ntinerește-un suflet, veți putea experimenta.

 

Ați crescut suficient și Saturn vă dă crezare

Sunteți mari și evident vă desprindeți de oricare

Însă tot acea planetă vă va pune să-nvățați

Trecând prin a vieții școală și e bine să notați.

 

Idealul e s-ajungi propriul tău ’’profesoraș’’

Și atunci din ’’situații’’ vei ieși mereu fruntaș

Anul este ideal, pentru cei ce își doresc

Să ajung-acolo unde, mintea – gândul, se unesc!

 

Cei ce se vor regăsi pe această unduire

Să cugete foarte bine, că se poate cu iubire…

Veți putea curând ajunge și maeștri – dragii mei

Iar din vasta-experiență veți putea împărtăși

 

Destinul vă aparține, luați-l în propriile mâini

Lăsați șefii si frustrarea și fiți proprii voștri stăpâni.

Anul vine cu petreceri, importante evenimente

Iar poziția din centru vă stă bine, eminamente

Dar păstrați-vă amicii, nu dați alte conotații

În ’’căsuța prieteniei’’ să rămână decât frații

 

Pe segmentul sănătate, consultații se pot face

Când Saturn retrogradează, boli ce nu vă lasă-n pace

Chiar recurge-ți radical, de nu trece de la sine

Pe sistemul tău nervos și orice nu merge bine.

 

Vara asta s-au închis tarele trecutului

Din eclipse vă-nsușiti karmele Destinului

Anu’ ăsta-i an de bază, de Destin, e important

Bucurați-vă de tot, ca e mult prea relevant

 

Purtați un cristal aparte, cu tămăie parfumată

Și mâncați puțină carne, pește poți pe săturate

Alimente ce conțin minerale, vitamine

Sucuri din legume, fructe verzi și roșii că fac bine

Paste dintr-un grâu mai dur și lactate degresate

Ceaiuri diuretice – să ți cont de ele, frate!

 

Să te rogi cam pe la nouă, seara când ești singurel

Milostenii să faci joia, pentru cei ce n-au de fel

Să te-mbraci cu tot ce-ți place și de vrei să rezonezi

Anul ăsta poartă roșu, alb și violet și mov.

[divider style=”solid” top=”20″ bottom=”20″]

 Resurse

[divider style=”solid” top=”20″ bottom=”20″]

Untitled Infographic(4)