De câte ori vom căuta rezolvarea plină de pace a oricărei situații, ne vom putea proteja inima prin crearea unui câmp energetic de protecție în jurul ei. Din centrul sistemului propriu solar – inima – putem prelua apoi comanda forțelor interioare proprii.
Egoul uman va încerca să ne înlăture fericirea și de pe calea iubirii, toleranței și păcii, dar dacă ne vom menține centrați în inima noastră, vom putea să ne păstrăm pacea lăuntrică și controlul.
Așa cum am mai spus, factorul cheie care determină fericirea este iubirea, însă nu trebuie neglijat faptul că acest sentiment se confruntă cu foarte multe forțe care i se opun, dirijate de propriul egou.
Cum să atingem Fericirea: Generând Multă Iubire care Înseamnă Lumină
#1. Generează multă iubire
Singura modalitate de a învinge aceste forțe este de a genera și mai multă iubire, iubire care înseamnă Lumină, Lumina care risipește întunericul și-l consumă. Așadar cu cât vom iubi mai mult, cu atât vom fi mai fericiți.
[box type=”download” align=”aligncenter” class=”” width=””]Pentru a putea să generezi mai multă iubire trebuie să ai infograficul „Cum să atingem fericirea”[/box]
Atunci când oamenii sunt supărați, noi avem întotdeuna alternativa alegerii. Indiferent de cât de supărați sunt ei, noi putem să ne menținem fixați în inima noastră pentru a „cânta” fericirea.
Astfel alegem să le explicăm frumos că putem continua conversația când se vor simți mai bine, dându-le răgazul de a analiza și a deveni fericiți, fie și pentru simplul fapt că cineva îi va asculta, sesizând sau nu nevoia celuilalt de a se echilibra, găsind resursele necesare pentru a putea asculta, îndruma sau chiar rezolva problema care i-a supărat.
Mai târziu cel supărat va fi fericit că a găsit pe cineva să-l asculte sau chiar să-i rezolve problema, iar celălalt va fi la fel de fericit că a avut ocazia să ajute fără a se destabiliza.
Lumina generată de iubire ne poate ajuta pe toți să ne menținem în echilibru și în pace. Ea poate proteja perfect împotriva energiilor negative ce pot fi direcționate către noi, prin mânie, judecată pripită, invidie, gelozie, ură. Ea ne aduce sănătatea, bucuria, fericirea.
#2. Nu renunța la legăturile Divine
Cele mai grele încercări, cele mai dure suferințe apar pentru om în momentul în care el începe să creadă că este stăpânul destinului său, că nu vine nimic de la Dumnezeu, că nu există TOT, nici îngeri, nici entități din Lumină pentru a-l dirija și a-l suține.
Astfel el reușește să rupă toate legăturile cu Cerul și nu mai este acel copil al lui Dumnezeu la adăpost de griji, pentru că el nu se mai bazează pe Tatăl său Ceresc, dar nici pe mama sa Terra și toate suferințele încep să-l secere. Se va simți singur și va trebui să înțeleagă că nu din vina lui Dumnezeu, ci din vina lui.
Nu Cerul l-a părăsit, ci invers. Pentru a simți adevărata fericire și speranță nu tăiați niciodată legăturile cu Dumnezeu.
Conform www.semintedefericire.org noi ne manifestăm în cinci planuri: fizic, emoțional, mintal, spritual și social. Ele sunt cele cinci petale. Felul în care integrezi toate cele cinci planuri decide gradul de armonie al vieții tale. Aceasta e practica prin care uzi semințele tale de fericire.
Trebuie să învățăm să ne legăm de Filonul Divin al iubirii, iubind la rândul nostru și să ne răsfățăm din acest filon a cărui Lumină inundă Galaxia, Universul, Cosmosul, generând tot atât de multă fericire.
Pentru foarte mulți umilința este considerată a fi o virtute, însă nu este bine ca, sub pretextul umilinței, omul să devină șters, prost sau uneori fanatic într-o spiritualitate falsă. Este bine ca fiecare să știe să păstreze o măsură în toate, deși se pare că lucrul acesta este cel mai greu de atins.
Am auzit de foarte multe ori spunându-se: „Unde este Dumnezeu, de există atâta nedreptate în lume?”; „De ce cei buni nu-și primesc răsplata, iar cei răi nu sunt pedepsiți?”
Lucrurile nu stau așa în realitate, cei buni chiar sunt răsplătiți, dar nu imediat și la fel funcționează și pentru cei răi. Poate vă întrebați de ce?
Din mai multe motive, iar unul dintre ele se referă la faptul că legile divine, aplicate imediat, i-ar zdrobi pe oameni, nedându-le șansa de a se mai îndrepta vreodată. Dacă li se lasă timp, administrându-le câteva lecții care îi obligă la reflecție, ei vor găsi posibilitatea de a repara greșelile făcute.
Iar acela care face bine nu este nici el recompensat imediat, pentru că astfel ar uita de orgoliu, dându-i posibilitatea de a se dezvolta fără frâne și ar sfârși prin a încălca legile divine.
Tatăl Ceresc îi lasă să se întărească în încercări pentru a fi mai siguri pe sine, pentru a activa procesul de autocunoaștere, realizând astfel până la ce punct este în stare să facă bine.
Pentru cei ce persistă în greșeli, pedepsele se duc și în existențele următoare, dar și recompensele pentru cei ce și-au însușit lecțiile de viață.
Atunci toți intră sub influența Darmei și Karmei și pot fi fericiți sau…extrem de nenorociți. Și să nu uităm un lucru, Cerul aplică legile Divine după Planul și Timpul Lui, dar în concordanță cu motivațiile ierarhiilor planetare.
Un lucru este cert, binele aduce bine, adică fericirea, răul aduce rău, adică individul sfârșește… și mai rău.
Este un nonsens că se uită adesea de unde vine în permanență iubirea adevărată și se alege de cele mai multe ori drumul spre prăpastie.
Lumea este liberă să iubească toate creaturile, dar nu trebuie să se lege de cei ce o îndepărtează de Divinitate, de origini.
[highlight color=”yellow”]Topul publicat de www.hotnews.ro în ceea ce privește un clasament al națiunilor cele mai „fericite”(2012-2014), conține 158 de țări, dar am selectat doar până la poziția în care apare România. Ca idee, pe ultimul loc se afla Togo, precedată de Burundi și de Siria. Nici nu-i de mirare. Față de raportul anterior, unde țara noastră ocupa locul 90, în acest an raportul confirmă urcarea a 4 locuri în clasament. Deci să sperăm.[/highlight]
#3. Binecuvântează tot timpul ființa iubită
Este bine să luați o fotografie a ființei iubite și privind-o să-L rugați pe Dumnezeu să o binecuvânteze, inspirându-i și inspirându-vă cele mai bune gânduri, pentru a putea ajuta în evoluția sa și a dumneavoastră.
Dacă veți simți că ați intrat în legătură cu această ființă, puteți mângâia fotografia în dreptul capului, fără a vă gândi la plăcere și rugați-L pe Dumnezeu așa: -„Fie ca Tu, Doamne, să binecuvântezi această ființă, ca în mintea ei să domnească Lumina, fie ca toți îngerii să vină și să se instaleze în jurul ei, determinând recunoștința către Tine.”
Astfel iubirea bazată pe senzualitate se va transforma într-un sentiment de o mare bogăție spirituală, ce vă poate aduce îndeplinirea, adică fericirea.
#4. Găsește-ți fericirea în tine însuți
Câte persoane din această lume au ajuns în stadiul în care și-au spus: -„Am tot ce-mi trebuie, dar nu sunt fericit.” De ce credeți că au ajuns la această concluzie? Simplu: aveau totul, mai puțin esențialul, adică gustul de a trăi care nu le putea fi oferit de nimeni și de niciunul dintre avantajele pe care le dețineau.
Fiecare dintre aceștia trebuiau să înțeleagă necesitatea unei schimbări în interiorul propriu, care să-i permită să caute ceea ce are nevoie pentru a găsi fericirea.
Atunci când ești în stare să-ți găsești fericirea în tine însuți, vei fi puternic în orice împrejurare. În cele mai grele condiții se poate comunica cu Entitățile Superioare și vei fi copleșit de iubirea, adică Lumina acestora. Atunci se va înțelege (eu, tu, el, noi, voi, ei) că ceea ce se numește cauza fericirii omului se află în interiorul lui și nimic și nimeni nu îl va putea lipsi de ea.
În momentul în care lucrurile vor fi văzute în această manieră, pentru oameni va sosi începutul libertății, al sinelui, al nemuririi, al veșniciei.
De foarte multe ori am auzit vorbindu-se de faptul că poți fi fericit numai atunci când ești iubit. Desigur cei ce afirmau nu excludeau posibilitatea de a iubi și ei acolo cât o fărâmă, dar important era să primească ei iubirea în chip condiționat.
Motivul sau dovada: de ce suferă atât atunci când descoperă că persoana iubită nu le răspunde așa cum își doresc ei? Ca să fie fericiți, aceștia așteaptă ca iubirea să le vină din exterior. Dacă nu vine sau nu mai există, ei se simt frustrați, ei nu cred în propriile forțe, în propria putere de a iubi, ei nu au nevoie ca iubirea să le fie oferită de cineva din afara lor.
Realmente, pentru a găsi pacea și bucuria, nu trebuie așteptat ca iubirea să o nutrească doar alții pentru ei și în locul lor, ci să se hotărască să nu mai conteze decât pe adevărata lor iubire, fiindcă în ei se află sursa iubirii, sursă inepuizabilă care îi poate face fericiți.
#5. Trăiește-ți tinerețea pentru a fi fericit la bătrânețe
O altă problemă a noastră care ne frământă destul de mult, este teama de bătrânețe, considerând că odată cu trecerea vârstei capacitățile se vor diminua obligatoriu și nu numai că apar dureri peste tot, dar ochii slăbesc, dinții dispar, urechile sunt…leneșe, memoria și judecata lente (care privite dintr-un anumit unghi sunt normale), însă ceea ce pentru noi înseamnă un motiv de îngrijorare, pentru inițiați bătrânețea este cea mai bună perioadă a vieții.
De ce? Simplu: pentru că anii de căutări și de experiențe le-au adus nu numai sănătate, dar și luciditate, înțelepciune, pace, bucurie și posibilitatea de a răspunde afirmativ celor ce vin să învețe de la ei.
Concluzia este că bătrânețea poate fi urâtă și rea atunci când cei în cauză nu au știut să-și trăiască cum trebuie tinerețea, făcând excese și pierzându-și energiile în tot felul de activități zadarnice, lipsite de judecată.
Pentru cei ce au trăit bine, în consonanță cu Legile Divine, bătrânețea îi face fericiți.
Concluzie
„Crede în Dumnezeu și te vei umple de Lumină, atunci vei defini iubirea și vei fi fericit!”
Cred cu toată sinceritatea că aceste cuvinte, dacă sunt susținute de voința de a le pune în practică sunt suficiente pentru a clădi o viață caracterizată de o bucurie inimaginabilă, de vindecare, integritate, intimitate și creativitate. Iubirea este elementul constitutiv al fericirii, iar a iubi necondiționat reprezintă cheia supremă a fericirii.
Nu poți fi plin de ură și să fii fericit.
Nu se poate să ai sufletul plin de resentimente față de cineva și să fii bucuros.
Nu te poți elibera de poverile judecății celor din jur, judecând la rândul tău.
Nu poți cunoaște intimitatea dacă ești complet independent.
Nu te poți simți în siguranță atunci când înșeli pe cineva.
Nu poți instaura teama în sufletul și viața cuiva fără ca tu să fii cuprins de teamă.
Nu poți aplica doar pedepse fără ca și tu să fii pedepsit.
Prin urmare, umilința atrage umilință, teama atrage teamă, pizma atrage pizmă, invidia atrage invidie, zgârcenia atrage sărăcie, răul atrage rău, bunătatea atrage bunătate, clemența atrage clemență, generozitatea atrage abundență, iubirea atrage iubire, adică fericire.
Dacă nu ești fericit aplică metodele „Planului Iubirii” din infograficul de mai jos și distribuie-l prietenilor tăi pentru a beneficia și ei de metodele din acest grafic, și aduagă la rubrica comentarii ale acestui articol în ce constă nefericrea ta, sau fericirea.
Dacă încă cauți drumul către fericire, fericirea începe azi, este aici, acum, întotdeauna…
Multumesc ,eu personal sant un om fericit,pentru ca v-am cunoscut si ptr tot de primesc de la Dumnezeu,zilnic.Sant recunoscatoare si multumesc.