Fiind primul semn al Zodiacului și tot primul din semnele de Foc, sinteza lui este: acțiune, dinamică, direcțiune, voință, independență.
Deși este condus de intelect, nativul Berbec trebuie să-și dozeze energia pentru ca aceasta să nu meargă dincolo de direcția ce i-a dictat gândul pozitiv, adică rațiunea.
Dacă anul 2015 a reprezentat începutul marilor provocări, anul 2016 îi găsește pe nativii acestei zodii în toiul acestora.
[box type=”info” align=”aligncenter” class=”” width=”200″]Găsești aici metoda pentru a cuceri și a păstra un Berbec, află ce partener îți trebuie dacă ai ascendentul în Berbec.[/box]
Guvernatorul lor, planeta Marte, va trece prin casa a IX a educației și spiritualității, precum uraganul, ceea ce ne determină să credem că dorința Berbecului de a încerca orice îi va aduce un plus de adrenalină, va fi îndepilnită.
Așadar în perioadele cuprinse între 6 martie și 27 mai, iar mai apoi între 2 august și 27 septembrie, nativii vor avea preocupări legate de deplasări sau relații cu străinătatea, fie în domeniul personal fie în cel al afacerilor.
Anul 2016 îi Găsește pe Nativii Zodiei Berbec în Toiul Marilor Provocări
Marele benefic Jupiter se va afla până la data de 9 septembrie 2016 (dar și Luna Neagră) în casa sănătății, a muncii, a hranei și igienei, casă patronată de riguroasa zodie a Fecioarei, fapt ce va face ca nativii Bebec să acorde o atenţie nebănuită detaliilor care țin de locul de muncă, modului de alimentație, diete, ba chiar să adopte un regim de viață mult mai sănătos decât cel precedent.
Din 9 septembrie această planetă va intra în casa a VII-a a parteneriatelor, căsătoriei, contractelor, fapt ce va determina decizii de căsătorie în ceea ce îi privește pe Berbecii singuri, sau va reaprinde pasiunea în cuplurile încercate în ultimii ani, la nivel partenerial sau chiar matrimonial.
Anul 2016 reprezintă și anul posibilităților multiple de studii sau studiu, în vederea unei schimbări importante în ceea ce privește cariera, rangul sau semnele.
Intrarea planetei Saturn în data de 18 septembrie 2015 îi va ajuta pe Berbeci să-și definitiveze absolut tot ceea ce ține de educație și cunoaștere în măsura în care ei merită ajutorul saturnian având în vedere că această planetă ne dă doar atât cât ni se cuvine, nici mai mult, nici mai puțin. Să nu uităm însă că tot ce vine de la Saturn are titlu de permanență, nicidecum efemer.
Din multe puncte de vedere acest an poate fi unul dintre cei mai importanți ai zodiei Berbecului. Uranus această planeta a surprizelor și imprevizibului, se află aici încă din anul 2011 și cu siguranță a declanșat multe sentimente neprevăzute dar și revelatorii cu privire la lumea în care se trăiește, precum și la propria persoană.
Din acest motiv este bine ca nativul să înțelegă pentru totdeauna că în viețile lor pot exista persoane ce le limitează felul în care își exprimă personalitatea, aceia ce au rolul de a te trage înapoi, drept pentru care mai mult ca oricând trebuie să devină extrem de selectivi atât cu anturajul cât și în relația de suflet (pentru unii).
Însă cel mai important lucru este ca atunci când va trebui să rupeţi niște legături, să o faceţi cu tact și chiar diplomație și nicidecum la modul impulsiv caracteristic zodiei, pentru că eventualele consecințe pot fi dezastruoase pe termen nelimitat.
Planeta Neptun în casa a XII-a, patronată de zodia Peștilor va avea o influență spirituală suficientă încât să determine pe nativi să aibă încredere în propria intuiție. Pe măsură ce se vor ghida după propriul instinct acțiunile lor vor avea sorți de izbândă. Poate ar fi bine ca înainte să faca un pas spre schimbare, să intre într-un exercițiu de meditație care sa le poată revela ceea ce este mai bine pentru ce și când și cât de precauți ar trebui să fie începând din 2016 încolo.
Lucrul acesta nu vă dă și dreptul la o libertate ce contravine normelor acceptate și vă poate arunca în conflicte cu costuri extrem de mari.
Ar fi bine de asemenea să dați dovadă de foarte multă discreție deoarece Neptun în casa a XII-a guvernează și parșivenia, iarăși ceva ce poate crea costuri imense în viețile dumneavoastră.
Pluton își va continua tranzitul greoi prin Capricorn – casa carierei – străduindu-se să vă învețe să deveniți consecvenți, maturi, serioși, responsabili în tot ceea ce veți întreprinde în profesie, societate, și bineînțeles în propria dumneavoastră viață.
#Bani
Conjuncția Mercur-Pluton din 29 ianuarie vă poate aduce un salt profesional important ce promite începutul unei noi și strălucitoare cariere.
De asemena zilele de 12, 13, 14 mai, vă pot consolida bugetul, mai ales că spre sfârșitul lunii iulie sunt necesare anumite economii, din cauza disputelor de ordin bănesc conturate încă de la începutul lui iulie și care vor continua și la începutul lunii august. Însă trigonul Soare-pluton din 6 septembrie vă poate aduce venituri substanțiale din muncă proprie.
Octombrie și noiembrie vor veni cu cheltuieli neprevăzute acolo unde nativii din Berbec se lasă păcăliți. Atenție așadar!
Prezența lui Venus în semnul Vărsătorului începând din 7 decembrie vă poate determina să uitați de cumpătare, mai ales în prezența persoanei iubite.
#Dragoste
Retrogradarea planetei Mercur în 5 ianuarie, le va aduce multor nativi într-un mod surprinzător un prieten din trecut, este bine totuși să cumpănească suficient de mult o nouă apropiere.
Trigonul din 14 februarie între Jupiter (Fecioară) și Lună (Taur) vă poate sensibiliza peste măsură determinându-vă la acte de generozitate excesivă vizavi de persoana iubită.
Începând din 7 până pe 29 martie, cei singuri, vă puteți gasi un partener, iar dacă nu reușiți cu siguranță Luna Nouă de pe 5 iunie vă va aduce unul. O situație la fel de propice se va crea și la mijlocul lunii iulie și începutul lui august.
Cuadratura dintre Venus (Balanță) și Pluton (Capricorn) din 10 septembrie poate aduce despărțiri furtunoase, tendințe de manipulare, stări ce-i va devitaliza oarecum pe Berbeci.
Venus în Săgetător vă poate aduce o vizită neașteptată în jurul datei de 5 noiembrie, ce vă va trimite direct în traiectoria lui Cupidon, dezvoltându-vă o latură fantezistă în ceea ce privește sexul opus și vă determină să vă gândiți serios la o vacanță în doi în perioada sărbătorilor.
#Sănătate
Eclipsele din luna septembrie vă pot aduce probleme ale plexului solar, iar bărbaților născuți în preajma datelor de 30 martie și 14 aprilie posibilitatea unor accidente sau boli ale testiculelor, precum și riscul devitalizării bruște.
Este bine de reținut că mișcarea în aer liber, dietele și în general regimul de viață sănătos vă poate aduce plusul de energie de care veţi avea nevoie în astfel de perioade.
Recomandarea pe care eu o fac acestei zodii este strict legată de odihnă, cu cât veți dormi mai mult cu atât veți fi mai voioși și plini de energie, iar glandele suprarenale își vor găsi liniștea.
În anul 2016, hrana Berbecilor trebuie să fie compusă obligatoriu din produse bogate în potasiu cum sunt: varza, castraveții, bananele, ridichiile, ceapa, cartofii, măslinele, hribii, spanacul, conopida, precum și fructe bogate în vitamina C; carne de trei ori pe săptămână, ceaiuri din plante medicinale și fructe de pădure.
La fel ca și în anul 2015 este necesar să purtați flori de isop, tămâie și cristal energizat.
Din vestimentație să nu lipsească culoarea roșu și/sau mov.
Rugăciunile trebuiesc spuse în jurul orelor 21.00.
Milosteniile se pot face sâmbăta.
Nu uitați! Este anul dreptății imanente!
#Zodia Berbec 2016- Versuri
Tu ești primul dintre Zodii și tot primul semn de Foc
Acțiune, dinamism si voința intră-n joc
Ești condus de intelect, dar dozează-ți energia
Pentru gândul pozitiv – rațiunea-i „melodia”
Anul care a trecut a adus mari provocări
Iar acesta te găsește chiar în centru, sus pe „scări”…
Vine Marte – uraganul, guvernatorul vostru drag
În casa spiritualității și puteți trece de-un prag
Plus de-adrenalină – aduce, încercați orice doriți
Căci acum se împlinește, dacă știți cum să priviți!
Deci în Martie și-n Mai, iar apoi din toamnă poți
Străinătatea s-o străbați, pentru tine sau negoț.
Tot în toamnă pe acolo, Jupiter – benefic mare
Stă în casa sănătății si detalii-ți scoate-n cale
Astfel poți să îți dorești un regim mai sănătos
Și la muncă și în hrana – care-ți este cu folos.
Din Septembrie, Saturn vine să sublinieze
Tot ce ține de cunoaștere, în măsura-n care „ține”
Și nu va fi efemer, are titlu permanent
Așa că îți dă cât poți – nativule fi atent!
Anul poate fi un an din cei foarte importanți
Căci Uranus declanșează sentimente prinse-n lanț
Și e timpul să-nțelegi – nu rămâne limitat!
Selectează anturajul și gândește diplomat!
Și-n relația de suflet să fiți tot mai selectivi
Dar cu tact deznoadă nodul, nu mai fiți doar impulsivi!
Consecințele se pot întinde nelimitat
Și vei trage înapoi, degeaba te-ai mai luptat…
Deci urmați-vă traseul – consecvenți, maturi, seriosi
Responsabili în ce faceți, că e numai spre folos
Intuiția e bună – ar fi bine s-o urmați
La schimbări deschiși să fiți – anul ăsta nu-l uitați!
BANII
Așa cum v-am relatat, cariera-i in schimbare
Salt profesional se poate, strălucirea e în zare!
Sfârșitul lui iulie necesită economii
Deci în Mai consolidează bugetul, nu cheltuii!
Trigonul Soare cu Pluton, din șase Septembrie
Îți poate aduce venituri, din munca ta, proprie
Cheltuieli neprevăzute, dacă te lași păcălit
În Octombrie și Noiembrie, ai grijă mai mult un pic!
Venus când e-n Vărsător, vă poate determina
Să uitați de cumpătare, cheltuieli vă poate da
Pentru persoana iubită, și sume fără folos
Din buget să risipiți, fără nici un pic de rost.
DRAGOSTE
Când Mercur retrogradează, în Ianuarie-nceput
Un prieten va surprinde, din al vostru drag trecut
Cumpăniți suficient pentru-o nouă apreciere
Nu vă lăsați păcăliți, pentru aceeași mângâiere
Februarie vă poate sensibiliza nițel
Și din acte generoase, cu excese, faceți țel…
Marte vă poate aduce, pentru cei ce-s singurei
Partenerul, partenera – soarta voastră, dragii mei
Iar dacă nu sesizați, în Iunie-I iar o șansă
Chiar și-n August la-nceput se crează iar o planșă.
Toamna vine tumultos, cu desparțiri furtunoase
Și devitalizează nativii zodiei noastre
Dar Noiembrie, din cinci, schimbă traectoria
Vizita lui Cupidon, aduce victoria!
Și-n preajmă de sărbători vă gândiți chiar serios
Să petreceți timp în doi, un moment tare frumos!
SĂNĂTATE
Eclipsele pot aduce probleme-n plexul solar
Iar dacă ești și bărbat, chiar ceva testicular
Și e risc de slăbiciune brusc și devitalizant
Așa că mai stai la aer, este foarte relaxant
Poți acum să te gandești la un regim sănătos
Și diete pentru tine, perioada-i cu folos
Recomandarea-i la odihnă, astfel suprarenalele
Liniștea își vor găsi, energizând canalele
Hrana trebuie compusă cu potasiu, dragii mei
Varză, castraveți, banane, conopida câtă vrei
Fructe ce au vitamine, carne cam de vreo trei ori
Ceai din plante medicinale și din fructe de la noi
Un cristal, isop, tămâie, să ai mereu în preajma ta
Iar rugăciunea după nouă, s-o faci mereu, pios, așa…
[divider style=”solid” top=”20″ bottom=”20″]
#Resurse
- Zodiacul practic – Adrian Cotrobescu – Ed. II
- Zodiacul Chinezesc 2015 – Neil Somerville
- Zodiacul. Cartea semnelor astrale –
- Horoscop 2015. Dragoste, bani, cariera, sanatate –
- Ghid astrologic (Ediție color) – Annie Lionnet
- Cupluri zodiacale – Quinn Cox, Stella Starsky
- Horoscop 2016 – Camelia Patrascanu
- Horoscop 2016 – Kim Rogers-Gallagher
- Zodiacul Chinezesc. 8 februarie 2016 – 27 ianuarie 2017. Anul Maimutei – Neil Somerville
- Horoscopul personal – Maria Pancescu
- Zodiacul practic – Adrian Cotrobescu – Ed. II
[divider style=”solid” top=”20″ bottom=”20″]