Arhanghelii sunt manageri sau arhistrategi care supraveghează activitatea îngerilor noștri pazitori.
Ei constituie una din cele nouă cete de îngeri (ceata îngerilor, a sfinților arhangheli, a începătoriilor, a stăpânilor, a puterilor cerești, a domniilor, a tronurilor, a heruvimilor și a serafimilor).
„Ei sunt Arhanghelii din neamul meu, responsabili cu înfățișarea și forma trupească a tuturor ființelor- creaturi din Cer.
Ei au responsabilitatea de la Tatăl Ceresc de a vă da vouă chipuri și nume. Tot ei sunt cei care vestesc prin îngeri ce vă așteaptă pe parcursul vieților voastre, atunci când vreți să ascultați.
Ei sunt în număr de 12 și la rândul lor au 12 familii a câte 12 membrii. Muzica Cerului le aparține tot lor. De la ei deprindeți arta și harurile, iar la rândul lor au și nume.
Primul se numește Mihail și a ridicat mâna dreaptă în sus, prinsă de mâna acelui Arhanghel.
Al doilea este Gabriel, iar acesta la rândul lui a ridicat mâna prinsă de cea a lui Mihail și așa au procedat toți până la cel de-al doisprezecelea.
Au urmat în ordine: Rafael, Uriel, Selafiel, Iehudiel, Varahiel, Raguiel, Ieroniel, Ariel, Iuafiel, Zedechiel.”
Câteva citate din „Miriam” care să vă reamintească importanța acestor minunate ființe de- și- din Lumină, care reprezintă manifestarea Dumnezeiască în Creație.
Puterea Divină este exprimată prin intermediul Ordinelor Arhanghelice
Puterea Divină este exprimată prin intermediul Ordinelor Arhanghelice, care modelează spiritele în forme de viață.
Lumina folosită în procesele din lumile existențiale are șapte grade de intensitate și luminozitate.
Fiecare grad, prin manifestare, reverberează un nume:
- primul este Mihail
- al doilea- Gabriel
- al treilea- Rafael
- al patrulea- Uriel
- al cincilea- Selafiel (Salahiel)
- al șaselea- Iehudiel
- al șaptelea- Varahiel
Culorile specifice traduse în percepțiile noastre sunt asemănătoare Curcubeului, numai că nu în acea ordine.
Prima ierarhie Arhanghelică cuprinde 12 Arhangheli, dar numai primii șapte muncesc neîntrerupt pentru crearea și susținerea materială a ființelor omenești și animalelor.
Ceilalți cinci se ocupă de plante, minerale, unelte și tot ce nu are contur omenesc.
La rândul lor, Sfinții Arhangheli, în majoritatea intervențiilor, își folosesc îngerii, ca spirite ale naturii pentru activitățile lor în regnul vegetal.
Însă materializarea corpurilor omenești, tot Arhanghelii o fac, atunci când trebuie sau când este nevoie.
Pe planeta noastră marea majoritate a omenirii trăiește instinctiv și subconștient, cu toate că impresia este că se trăiește destul de conștient.
Atunci când nivelul de conștiință este ridicat, la nivelul Sinelui se poate intra ușor în contact conștient cu Arhanghelii, care stăpânesc foarte bine o singură limbă- cea a iubirii.
Se pot auzi, se pot vedea și, mai ales, vor ajuta necondiționat.
În situațiile în care o persoană atinge Sinele Superior, adică se află mai aproape de originea sa, Arhanghelii simt o imensă bucurie.
De ce?- pentru că acea persoană este pe punctul de întoarcere Acasă, la natura proprie de la Spirit-Suflet-Ego la Spirit- Sine Superior.
Și oamenii care uită definitiv de spirit și se manifestă toată viața prin intermediul micului și ignorantului ego-u, beneficiază de grija Arhanghelului Protector, care îi păzește credincios.
Este bine de știut că fiecare ființă omenească are posibilitatea de a se căi și de a găsi forța necesară de a scăpa de mrejele „plăcute” ale întunericului.
Mântuitorul Iisus Hristos a venit în lumea aceasta sub formă omenească, în conformitate cu Voința Divină și conform liberului arbitru care funcționează pe planetă, astfel încât să le arate drumul oamenilor și să-i conducă către natura lor Divină, de care au uitat demult.
Toate Ordinele Arhanghelice coboară în lumile existențiale prin intermediul Sfântului Duh. Acestea înceracă să elimine separarea și să-i readucă pe oameni la Sinele lor, în Unitatea lui Dumnezeu.
Arhanghelii sunt împărțiți după Voința și Natura lor.
Ei creează corpuri în conformitate cu formele, pentru toate fenomenele de viață, urmând a le susține neîncetat atât cât există viață în acele corpuri.
Caracteristicile definitorii ale Arhanghelilor sunt: viața veșnică și Lumina Infinită.
Ambele aspecte sunt în eternul Prezent al lui Dumnezeu, coexistând concomitent și în lumile existențiale.
Cele Șapte Ceruri ale acestor lumi sunt:
- starea Mentală sau Mentalul Superior
- lumile mentale, starea eterică a lumilor mentale care includ planetele mentale, lunile, sorii, galaxiile, și tot ceea ce există pe ele și în ele
- lumile psihice și stările eterice, cu toată viața și culorile care înseamnă viață acolo
- lumea fizică cu tot ce există în ea, starea materială și starea sa eterică cu toate fenomenele de viață
- Sfinții Arhangheli care se manifestă în Mentalul Absolut pentru a sădi Lumina (Energia)-Viața în cele șapte grade, șapte moduri de existență, în toate fenomenele de viață;
- Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul și Dumnezeu Duhul Sfânt.
- Lumina (Energia) Divină manifestată în lumile existențiale, lumile dualității, în cele șapte grade de luminozitate, atât în starea Divină cât și în cea pământească, starea Divină ca Lumină-Viață și în starea pământească în lumea existenței, dă fenomenului vieții șapte grade de conștiență, de senzitivitate și de sensibilitate.
Sfinții Arhangheli folosesc proiecția luminii Divine în Mentalul Absolut pentru a da forme aspectului material din lumile materiale și substanța corpurilor de lumină în lumile Astralului Angelic, mai înalte și mai reale ale existenței.
Așadar, Sfinții Arhangheli creează corpuri omenești, le susțin, le întrețin, ca și pe cele ale animalelor.
Ființa umană, însă nu este corpurile ei. Ea este Spirit- Sine, Suflet, ego.
Astfel, personalitatea noastră însumează toate emoțiile și gândurile, trăiește în corp material din lumea existenței, este duală.
Pe de-o parte Divină și nemuritoare, iar pe de altă parte, pământească și muritoare, schimbându-se continuu, până ajunge să fie doar Spirit-Sine.
Atunci când corpul material moare, personalitatea ființei omenești rămâne în corpurile psihice și mentale.
La cea de-a doua moarte, adică când moare Sufletul, la 40 de zile de la moartea fizică, personalitatea sau Spiritul se curăță de emoții. Rămâne doar în corpul mental sau cosmic pentru un timp, până la următoarea reîncarnare, dacă va mai fi nevoie.
Acestui spirit sau personalitate, Sfinții Arhangheli îi dau corpuri noi și continuă să îl ghideze spre viața următoare.
Pe măsură ce această personalitate crește și se dezvoltă, Sfinții Arhangheli schimbă șablonul din corpul eteric, în funcție de pozitivul acumulat, astfel încât corpul să-și poată modifica aspectul.
Corpul fizic al omului, precum și corpul eteric sunt îndeaproape supravegheate şi controlate de Arhangheli.
Pe corpul eteric și pe corpul fizic sunt centrii de energie care corespund unor organe fizice.
Prin acei șapte centrii, Sfinții Arhangheli ne creează și ne susțin corpul.
Arhanghelii Principali
Arhanghelul Mihail
Pentru sănătatea corpului material Arhanghelul Mihail folosește Lumina (Energia) Mentală, a cărei culoare este roșu, este percepută ca fiind caldă și plăcută.
Aceeași Lumină, dacă invocăm deținătorul ei, îmbunătățește calitatea hranei pe care o mâncăm.
Tot ea ne protejează, ne dă putere, ne învață adevărul și integritatea, alungă frica și ne eliberează de îndoială și de orice alte influențe negative.
Arhanghelul Gabriel
Ne vine în ajutor în toate momentele de slăbiciune. Când îl invocăm și în același timp ne ajută să ne ridicăm valoarea de sine, dacă n-are ca temelie ego-ul.
Tot Arhanghelul Mihail este responsabil cu începuturile profesionale sau carieristice, precum și cu aparatura electronică de orice fel și manifestarea unor însușiri ce au legătură cu harul.
Sfântul Arhanghel Gabriel folosește în lumea existențială Lumina (Energia) Mentală de culoare bleu-albăstrui, caldă și plăcută.
La fel ca și la primul Arhanghel, dacă îl invocăm ne poate purifica fântânile, rezervoarele de apă, râurile, lacurile.
Elementul purificator al Sfântului Arhanghel Gabriel este apa.
Ajutorul lui le este de mare folos celor care doresc să aibă copii și nu pot, celor care doresc să evolueze spiritual, celor ce sunt implicați în procese de comunicare și celor ce nu reușesc să-și găsească drumul în viață.
Arhanghelul Rafael
Sfântul Arhanghel Rafael folosește în lumea existențială Lumina (Energia) Mentală de culoare verde-auriu, caldă și plăcută.
Când este invocat ne poate purifica aerul pe care-l respirăm, cât și întreaga atmosferă.
Veghează, de asemenea, asupra tuturor oamenilor care călătoresc, indiferent cu ce mijloace, vindecă bolile și îi sprijină pe vindecători.
El este cel care ne eliberează de energiile negative atunci când îi cerem și înlătură halucinațiile.
Se mai numește și „Deschizătorul minții”, deoarece îi călăuzește pe cei bolnavi mintal, pentru a-i împiedica să recurgă la fapte reprobabile.
Nu întâmplător acest gen de bolnavi au și episoade de maximă luciditate.
Arhanghelul Uriel
Sfântul Arhanghel Uriel transmite în lumea existențială Lumina (Energia) Mentală de culoare auriu-roșiatică, caldă și plăcută.
Prezența lui este extrem de benefică acolo unde oamenii sunt încercați de dezastre naturale.
El purifică pământul în care crește hrana oamenilor, precum și adâncurile planetei.
Este renumit de asemenea pentru înlăturarea confuziei din mințile oamenilor, atunci când au de luat hotărâri importante.
Transformă elementele negative ale vieților noastre în elemente pozitive, dacă-l invocăm și-i punem la dispoziție voința noastră.
Protejează oamenii înțelepți, asigurându-le iluminarea și îi încurajează să facă profeții, care ulterior le sunt induse tot de el.
Îi ajută pe clarvăzători în redarea exactă a informațiilor.
Arhanghelul Salafiel
Sfântul Arhanghel Salafiel sau Szalahiel transmite în lumea existențială Lumina (Energia) Mentală de culoare roz-aurie, caldă și plăcută.
El este cel ce sprijină omenirea, cel ce se roagă pentru neamul omenesc, pentru respectarea structurii umane lăsate de Dumnezeu.
Însă este foarte adevărat că îi ajută și pe cei ce recurg la operații estetice, dar care nu-și schimbă în totalitate înfățișarea.
Este Arhanghelul care anihilează pornirile rasiste și de segregare.
Sfântul Arhanghel Iehudiel sau Guhdiel transmite în lumea existențială Lumina (Energia) Mentală de culoare mov-aurie, caldă și plăcută.
Acest Arhanghel este protectorul oamenilor altruiști și al celor ce propovăduiesc cuvântul lui Dumnezeu.
De asemenea, încearcă să elimine separarea lumii în funcție de religii.
Arhanghelul Varahiel
Sfântul Arhanghel Varahiel transmite în lumea existențială Lumina (Energia) Mentală galben-aurie, caldă și plăcută și este aducătorul binecuvântării Dumnezeiești pe pământ.
Protejează locurile Sfinte și portalurile energetice ale planetei.
Arhanghelii nu se interferează cu comportamentul Spiritului care trăiește în corpurile de care au ei grijă, deoarece libertatea este în esența lui Dumnezeu, la fel ca și iubirea.
Simt însă, atât tristețea cât și bucuria din sufletele noastre, deoarece acestea se transformă în comportament.
Concluzia
Dumnezeu este în fiecare dintre noi și indiferent cât de vinovați, de răi, de dușmani sunt cei de lângă noi trebuie să-i iubim, pentru că ei au cea mai mare nevoie de iubirea noastră.
Sfinții Arhangheli pot fi invocați după rugăciunea Tatăl Nostru astfel:
„Mă rog Tatălui Ceresc, Fiului și Duhului Sfânt, Sfințiilor Arhangheli, Îngerilor Păzitori și Maicii Sfinte.
Voi îmi cunoașteți identitatea, eu am uitat-o și nu mai știu încotro mă îndrept, cine sunt și ce fac.
Reamintește-mi, Tată Ceresc, toate aceste lucruri acum, căci lumea pe care o percep mă sperie.
Revelează-mi ceea ce dorești Tu să văd prin intermediul Sfințiilor Arhangheli și al Îngerilor Păzitori”