Oamenii sunt de natura divina, motiv pentru care nu ar trebui sa se imbolnaveasca niciodata. In general se imbolnavesc din cauza lor, afectiunile organismului uman nefiind de natura fizica asa cum cred majoritatea oamenilor, ele fiind datorate actiunilor si gandurilor negative, unele dintre aceste boli avand radacini chiar intr-o viata anterioara. De multe ori afectiunile pot avea rol de mesaj, adica suntem anuntati prin aceasta forma ca am gresit cu ceva si ca nu suntem pe drumul cel bun. Binenteles sunt si boli produse de bacterii, virusuri etc, ele aparand ca rezultat al unei actiuni negative sau al unor ganduri negative.
Pentru ca totul sa fie cat mai simplu, voi exemplifica omul ca fiind o trinitate alcatuita din spirit, trup si suflet, sub forma a trei cercuri concentrice. Cercul interiror este reprezentat de catre spirit, cel din mijloc de catre suflet, iar cel exterior reprezinta corpul fizic al omului. In prima faza, scanteia divina trimite spre exterior doar impulsuri pozitive pentru ca la fel ca si in crestinism Dumnezeu nu poate fi decat bun, drept si iubitor. In al doilea cerc apare liberul arbitru pe care l-am dobandit in Gradina Edenului cand omul a muscat din fructul cunoasterii. Datorita acestui liber arbitru ideile si impulsurile venite in forma pura de la divinitate, sunt deformate de gandirile si ideile noastre, astfel fiind alterate. Astfel din cauza deformarii informatiei pure care vine de la divinitate apar afectiunile pe care noi le simtim asupra corpului fizic sub forma diferitelor boli. Unele boli pot fi manifestari ale ghizilor nostrii spirituali care nu pot sa se faca intelesi sub alta forma si atunci imbolnavesc corpul fizic pentru a atrage atentia ca am gresit. In acest fel trebuie intelese bolile de orice natura pe care dobandim si chiar accidentele pe care viata le scoate in calea noastra.
Vindecarea poate fi facuta mental in momentul in care se constientizeaza adevarata cauza a bolii. De mare ajutor in vindecarea afectiunilor este bioenergoterapia, tocmai din cauza ca nu cauta sa vindece corpul fizic, ea cauta cauzele reale ale imbolnavirii dupa care ajuta organismul prin diferite metode sa se vindece singur. Bioenergoterapia actioneaza la nivelul corpurilor subtile ale omului, adica spirit si suflet, si la nivelul energetic al corpurilor omului si nu face altceva decat sa echilibreze si sa deblocheze energiile din interiorul omului. In momentul in care totul este in echilibru si fluxul energetic curge prin meridiane cum trebuie, corpul fizic al omului se vindeca singur.
Ca si metoda de prevenire contra imbolnavirilor trebuie sa eliminam gandurile negative, sugestiile negative si trebuie sa gasim o armonie la nivelul mentalului. In cazul in catre totusi ne-am imbolnavit, trebuie sa gasim adevarata cauza a bolii si sa constientizam greseala care ne-a adus aceasta boala. O viata perfect echilibrata plina de ganduri frumoase si pozitive va fi o viata de lunga durata si fara boli.
Comenteaza