Toate încercările care ne vin au o raţiune; trebuie să o căutăm şi dacă o vom face cu sinceritate cu scopul de a progresa, lumea invizibilă care nu e chiar închisă şi crudă, ne va da răspunsul.

Ne poate releva cum, într-o altă încarnare am încălcat legile divine sau legile destinului şi ne poate arăta că primim aceste încercări în conformitate cu justiţia divină, pentru a ne îndemna să ne reparăm erorile.

Toate lucrurile care se întâmplă și există în univers sunt acolo pentru un motiv bine definit.

Faptul că noi nu putem vedea acel motiv, într-un punct sau altul al vieții noastre nu înseamnă că motivul nu există.

Conceptul de karmă presupune în primul rând o mare responsabilitate asumată asupra propriei vieti. Putem să fugim de această responsabilitate și să dăm vina pe conjunctură, societate, anturaj, familie etc.

Trebuie să plătim pentru eșecurile noastre în viață. Atunci când se face calculul final al vieții nu mai putem să ne sustragem răspunderii.

De multe ori entităţile celeste au venit să ne explice în toate manierele posibile că trebuie să fim mai conştiincioși, mai cinstiți, mai răbdători, mai generoși, etc.

De atâtea ori ne-am făcut că nu vedem, nu auzim și nu înțelegem.

De aceea trebuie să fim puţin zguduiţi. Iată de ce justiţia divină ne-a trimis să ne încarnăm în condiţii dificile, unde avem de suferit pentru a ne plăti datoriile şi avem de învăţat câteva adevăruri.

Capacitatea Spiritului de a fi mai Important decât Legile Destinului

 

Legea karmei(legile destinului) se mai numește și legea cauzei și efectului. Conform acestuia, orice acțiune antrenează o reacțiune.

Există întotdeauna un raport strâns între anumite evenimente și ceea ce urmează dupa ele.

 „Vei culege până la urmă exact ceea ce ai semănat”

„După fapta și răsplată”,

„Cine seamănă vânt culege furtună” 

Nu ne putem sustrage justiţiei divine şi nu o putem evita.

E inutil să ne punem la adăpost. Nu vom putea evita nimic. Nu vom scăpa de destin prin şiretlicuri.

Singurul lucru pe care îl putem face este să lucrăm cu Lumina, pentru a avea posibilitatea de a suporta mai bine consecințele.

Când suferim de o boală gravă, purificând şi întărind organismul nostru ne pregătim armele cu care vom lupta.

Nu avem posibilitatea să evităm boala, dar îi vom putea micşora aria de acţiune.

Destinul nu se lasă înduioşat, dar el nu e niciodată crud.

Toate greşelile pe care le-am comis se adună pe un platan al balanţei, dar dacă ne decidem să ne redresăm viaţa, tot ceea ce facem bun va apăsa pe celălalt platan.

Când va veni momentul de a plăti pentru greşeli, gândurile, sentimentele, acţiunile noastre bune intervin pentru ca plata să fie mai mică.

Destinul există pentru a ne obliga să ne trezim spiritul şi să lucrăm cu el, pentru a ne crea un nou destin.

Din cauza greşelilor săvârşite în încarnările precedente, omul trebuie să sufere, conform destinului său.

Conceptul de karmă este strâns legat de cel a reîncarnării. Dacă am fost agresivi în alte vieți, acum vom avea parte de agresivitate din partea celor din jur și accidente.

Dacă am refuzat iubirea în alte vieți, acum o să avem parte de ea, dacă ne-am dezvoltat intelectul în alte vieți, acum o să avem o inteligență ridicată și succes în domenii intelectuale etc.

Aceasta este legea karmei.

Din acest moment și din acest punct de vedere nu mai există destin pentru omul ce s-a hotărât să trăiască în lumină. El a schimbat planul, legile nu mai sunt aceleaşi, a ieşit din lumea fatalităţii pentru a intra în cea a graţiei.

Există Providenţă pentru cei ce trăiesc în Lumină şi dragoste divină.

Există destin pentru cei ce se încăpăţânează să rămână mărginiţi şi răutăcioşi.

Acei ce vor să iasă de sub influenţa destinului trebuie să înceapă prin a vedea clar lucrurile.

Ei trebuie să discearnă gândurile, sentimentele şi faptele care-i îngreunează karma.

Ei trebuie să devină mai înţelegători, mai puri, mai dezinteresați.

Toți cei care am venit pe pământ n-am venit fără să avem greşeli de reparat și datorii de plătit.

Trebuie să ne păstrăm spiritul într-o regiune intangibilă.  Aici trebuie să ne refugiem pentru a munci.

Trebuie să căutăm să ajungem la acel punct în care vom scăpa de sfera de influenţă a karmei.

Ar trebui să ajungem acolo în acea regiune care se găsește dincolo de toate obstacolele grele.

Și acolo se poate ajunge prin multă muncă cu noi, prin gândire și meditație.

Nu putem scăpa în totalitate probabil de karmă, dar putem să o plătim în diferite feluri.

Estela fel ca şi în viaţă, cel mai des se plăteşte cu bani. Dar sunt și alte mijloace de a-ţi achita datoriile.

În plan spiritual cel mai bun mijloc de plată este de a-ţi dezvolta calităţi şi virtuţi.

Rugăciunea este și ea o formă de plată. Prin rugăciune ne căim pentru greşelile noastre și promitem să le reparăm prin fapte bune.

Există multe exemple de oameni care au plătit datoriile lor karmice lucrând pentru alţii, sacrificându-se, dându-şi timpul şi forţele, gândurile şi sufletul.

Aceasta, pentru că nu trebuie să luăm de pretext cunoaşterea legii karmei, pentru a rămâne indiferenţi suferinţelor umane.

Ar fi mai bine ca toţi să cunoască legile destinului. Să înţeleagă de ce li se întâmplă anumite nenorociri şi se întâmplă şi altora, însă fără a înceta de a-i dori să-i ajute.

Să știți că eforturile ce le facem pentru a ajuta alte fiinţe nu sunt niciodată inutile. În anumite circumstanţe, văzând sinceritatea voastră, Cerul se poate îmbuna.

Ajutându-i pe ceilalţi, dezvoltăm ceva în noi înşine. Veți observa că și noi ne vom simți mai bine.

Dacă ceilalţi beneficiază de ceea ce vrem să facem pentru ei, şi sunt sau nu salvaţi, asta numai Dumnezeu poate ştii.

Chiar dacă ei vor merge pe căile pe care sunt împinși, noi trebuie să ne facem datoria și să ne ocupăm de ei.

Şi dacă ei nu doresc să lucreze pentru Împărăţia lui Dumnezeu, noi am făcut-o. Împărăţia lui Dumnezeu va veni măcar în noi.

În realitate trebuie să facem acest lucru dezinteresați, dar dezintersul absolut nu există. Există doar dezinterese diferite: un interes inferior, material, grosolan şi un interes superior care este divin.

Așadar lucrul cel mai important pentru noi este de a cunoaşte unde este adevăratul nostru interes.

Atunci când credem că interesul nostru este de a parveni cu orice preţ, de a ne aranja afacerile pe pământ, de a deveni bogat, puternic şi glorios, trebuie să ştim că vom ajunge în cealaltă lume gol, sărac, mizerabil și urât.

Nu acesta este adevăratul nosrtu interes.

Este important să înţelegem că trebuie să ne punem la treabă pentru binele tuturora, pentru că astfel vom plăti karma noastră.

Dacă ne conformăm acestor reguli, legi şi metode, vom deveni cândva liberi, puternici şi fericiţi.

Concluzie

Când avem de trecut prin încercări, în loc să ne plângem şi să ne văicărim, trebuie să ne liniștim și să înțelegem că acela este planul Domnului.

Dacă devenim chiar recunoscători şi mulţumiţi, și virtuţile spre care ne îndeamnă Cerul le vom obține mult mai repede.

Să ne gândim că anumite încercări peste care trecem în viață pot fi teribile și  nu putem să nu suferim.

Dar de ce să nu ne gândim că într-o zi, vom găsi la capătul acestor încercări fericirea pe care o aşteptăm? De ce să pierdem atât timp în disperare şi revoltă?

Putem trece peste tot și chiar să ne găsim salvarea după astfel de evenimente.

Oricare ar fi încercările trebuie să continuăm munca în lumină. Și să mulțumim pentru toate aceste posibilități ce se dezvăluie în fața spiritului nostru.