Realitatea, Sinele, Iubirea, Conștiența, Dumnezeu, Fericirea– acestea sunt reperele care aratã ceva ce, de fapt, nu poate fi cuprins în cuvinte, dar poate fi simțit, experimentat, trãit plenar.

Când iubești pentru a fi iubit sau când iubești pentru cã ești iubit, poți admite doar cu mare îngãduințã cã aceasta este iubire.

Însã acesta nu ar fi decât un fel de a ne fura singuri cãciula.

Iubirea interesatã, adicã amestecatã cu nevoi personale, fãrã sã îți dai seama, stirbește libertatea celuilalt.

Dacã am nevoie de ceva de la tine pentru a fi fericit, dacã fericirea mea depinde de tine, te voi manipula, adesea inconștient.

Ori, acolo unde manipularea crește, libertatea scade.

Relațiile de cuplu, sunt pline de manipulãri și contramanipulãri, strãduințe inconștiente de a obține afecțiunea, grija sau banii celuilalt și frustrãrile corespunzãtoare eșecului acestor eforturi.

Iubirea realã dãruiește și uitã.

Crezi in iubirea necondiționată?

O perspectivă sănatoasă când vine vorba de iubire, este cea a unei iubiri libere, neconstrânse, necondiționate, asupra căreia controlul îți aparține ție.

Pentru a iubi necondiționat, trebuie să căutăm în interiorul nostru cheia spre acest mecanism complex fără de care lumea nu ar putea exista.

Este iubire fără atașamente, fără așteptări, fără judecăți.

Sub toate formele ei, iubirea dă naștere unor senzații și trăiri umane neexperimentate prin intermediul altor sentimente pe care ființa umană în ansamblul și complexitatea ei le poate experimenta.

Am învăţat iubirea condiţionată de la nişte oameni a caror iubire pentru noi a fost compromisă de către propria noastră vină şi frică.

Ei ne-au fost modele. Nu trebuie să ne ruşinăm de acest lucru, ci numai să fim conştienți de el. Încă de când eram mici, am fost condiţionați să ne prețuim doar atunci când oamenii reacţionau pozitiv faţă de noi.

Am învăţat că valoarea noastră era stabilită în exterior. Aceasta a fost eroarea fundamentală ce s-a perpetuat de-a lungul vieţii noastre.

Nici experiența părinţilor şi nici cea a noastră  nu a fost diferită. Noi toţi trebuie să ne vindecăm de aceleași răni.

Toate abuzurile şi erorile trebuie conştientizate, iar emotia ataşată lor trebuie eliberată.

Aceasta este calea prin care toate fiinţele rănite trec de la experiența iubirii condiţionate la experienţa iubirii fără condiții.

În cadrul procesului vindecării învățăm să ne oferim nouă înșine iubirea necondiţionată pe care nu am primit-o niciodată de la parinții noștrii biologici, în acest proces suntem „născuți din nou” şi înfiați din nou.

Dar nu de alte figuri autoritare, ci de însăși Sursa Iubirii dinăuntrul nostru.

Când vom învăța să dăruim iubire ființei lăuntrice rănite,  începem să ne schimbăm complet convingerea că valoarea de sine trebuie să se bazeze pe modul în care alții reacționează faţă de noi.

Încetul cu încetul ne antrenăm să ne preţuimi aşa cum suntem- aici şi acum – fără condiţii.

Nimeni altcineva nu poate face asta pentru noi. Oamenii ne pot susţine şi încuraja, dar nimeni nu ne poate învăţa cum să ne iubim pe noi înșine.

Aceasta este lucrarea fiecărui suflet individual. Fiecare suflet vine în experienţa fizică, dornic să se confrunte cu aceste probleme ale valorii de sine.

Este absolut esenţial ca aceste condiţii să fie modificate total. Dacă sufletul părăseşte lumea fizică, crezând că este victima experienţei sale de aici, el va fi tras din nou înapoi pentru a se dezvăţa de această convingere.

Însa dacă sufletul se trezeşte la adevărul că valoarea sa nu este dependentă de nimic şi de nimeni în afara minţii și experienței sale, se va instala în Sursa Iubirii şi se va trezi din visul batjocurii.

A ne trezi din batjocură înseamnă a respinge iluzia că nu suntem vrednici de a fi iubiți aşa cum suntem.

Noi demonstrăm iubire prin faptul că nei-o dăm nouă înșine în mod necondiţionat.

Iar pe masură ce o facem, îi atragem în viaţa noastră pe alţii care sunt capabili să ne iubească fără condiţii.

Încercarea de a găsi iubire în afara noastră eşuează mereu, pentru că nu putem primi de la altul ceva ce tu nu ne-am dat nouă înșine.

Când ne privăm de iubire, îi atragem în viaţa nostră pe alții care fac acelaşi lucru.

Experienţa iubirii necondiţionate începe în inima noastră, nu în inima altcuiva.

Să nu condiţionăm capacitatea de a ne iubi pe noi înșine de capacitatea altcuiva de a ne iubi. Să nu ne punem încrederea în condiţiile impuse iubirii sau în forma în care ea se prezintă.

Iubirea reală nu se schimbă. Ea există independent de forma prin care se exprimă.

Sursa acestei Iubiri eterne, omniprezente, lipsite de formă, este înăuntrul nostru.

Acolo trebuie să ne punem  încrederea, căci această Iubire este mai certă decât orice vom  cunoaşte vreodată.

Și, atunci când Ea este ferm aşezată în inima noastră, nu vom mai avea nevoie să căutăm fericirea în afara noastră.

În viaţa noastră, oamenii vor veni şi vor pleca. Unii se vor purta frumos cu noi. Alţii se vor purta urât.

Vom accepta iubirea care ni se oferă şi vom privi lipsa de iubire drept ceea ce este: un strigăt de ajutor al cuiva care suferă.

Îi vom încuraja pe altii să găsească şi ei Sursa Iubirii înăuntru – aşa cum am făcut și noi – ştiind prea bine că nu le putem rezolva micile probleme.

Tragedia vieţii lor nu poate fi abordată decât prin bunăvoința lor de a privi în propriile lor inimi şi minţi.

Cel ce iubeşte fără condiţii nu impune limite nici propriei sale libertăţi, nici libertăţii altcuiva.

El nu încearcă să-și păstreze iubirea,  pentru că, a încerca să o păstrezi, înseamnă a o pierde.

Iubirea e un dar ce trebuie oferit încontinuu, în funcţie de fiecare situaţie în parte. Iar cel ce dăruieşte ştie întotdeauna când şi cui să dea darul.