Puteți găsi o mulțime de definiții ale fericirii. Unii oameni spun: cred doar în rememorarea trecutului, în imaginarea viitorului, niciodată în prezent. Alții spun că fericirea este chiar în momentul de față, constă în prospețimea clipei. Depinde și de antrenarea minții.

Asta ar fi în regulă dacă ar fi vorba doar de o preocupare secundară a vieţii. Dar dacă este vorba de ceva care va hotărî calitatea fiecărei clipe din viaţa noastră, atunci ar fi bine să ştim ce este, să avem o idee mai exactă.

Şi, probabil, faptul că nu o cunoaştem este motivul pentru care, atât de des, deşi căutăm fericirea, se pare că-i întoarcem spatele. Chiar dacă vrem să evităm suferinţa, se pare că alergăm spre ea. Iar asta are probabil la bază nişte confuzii.

[box type=”shadow” align=”aligncenter” class=”” width=””]Descarcă aici și o schemă clasicăfolosită în privința iertării pentru a deveni pe deplin fericiți.[/box]

Una dintre cele mai des întâlnite este aceea că fericirea înseamnă plăcere. Dar, dacă analizaţi caracteristicile acestor două concepte, plăcerea depinde de timp, de obiectul său, de loc. Natura sa se schimbă.

Aceasta este natura lucrurilor: obosim. Poți să asculți Bach de două, trei, cinci ori. Dacă ar trebui să-l asculți 24 de ore, non-stop, ar fi foarte obositor.

Dacă ţi-e foarte frig şi te apropii de un foc, e minunat. Apoi, după câteva clipe, te îndepărtezi puţin şi începe sa te ardă.

Într-un fel, experienţa se toceşte chiar în timp ce-o trăieşti. Şi, de asemenea, şi stiţi acest lucru, nu e ceva care radiază în exterior. De exemplu, poţi simţi o plăcere intensă în timp ce cei din jurul tău suferă.

Câteva Exerciții pentru Antrenarea Minții în Obișnuințele Fericirii

Atunci ce este fericirea?

Fericirea e, desigur, un cuvânt foarte vag, aşa că o vom numi „stare de bine”.

Cred că cea mai bună definiţie, conform concepţiei budiste, este că starea de bine nu e o simplă senzaţie de plăcere, ci un sentiment profund de linişte şi împlinire, o stare care pătrunde şi stă la baza tuturor stărilor emoţionale şi a tuturor bucuriilor şi tristeţilor pe care le poţi simţi. S-ar putea ca acest lucru să vă surprindă.

Putem să avem o stare de bine în timp ce suntem trişti? Într-un fel, de ce nu? Antrenarea minții noastre poate conta. Pentru că vorbim de niveluri diferite.

Cum vine asta? Poate fi vorba doar despre o stare de fapt, nu de o emoţie sau de o senzaţie trecătoare. Până şi bucuria, care poate fi izvorul fericirii. Dar există şi o bucurie răutăcioasă: te poţi bucura de suferinţa cuiva.

Cum pornim în căutarea fericirii?

Adesea căutăm în afară. Credem că dacă putem aduna una şi alta, toate condiţiile orice pentru a fi fericiţi. A avea totul, a fi fericit.

Această sintagmă dezvăluie deja blestemul ce destramă fericirea. A avea totul.

Dacă ne lipseşte ceva, totul se destramă. Iar când lucrurile nu merg cum trebuie, încercăm atât de mult să le reparăm în exterior, dar controlul nostru asupra lumii exterioare este limitat, temporar şi adesea iluzoriu. Să privim premisele interioare. Nu sunt oare mai puternice?

Nu e oare antrenarea minții cea care transformă premisele exterioare în fericire sau suferinţă? Şi nu e mintea mai puternică? Ştim, din experienţă, că putem fi într-un mic paradis şi, cu toate astea, să fim complet nefericiţi în interior.

În schimb, pe de altă parte, cunoaștem mulţi oameni care întâmpină situații foarte dificile, dar reușesc să-și păstreze seninătatea, forța și libertatea interioare, încrederea.

Așadar, dacă forma interioară este puternică, desigur condiţiile exterioare influențează, și e minunat să trăiești mai mult, mai sănătos, să ai acces la informații, la educație, să poți călători, să dispui de libertate – toate acestea sunt de dorit.

Nu sunt însă de ajuns, ci doar un ajutor auxiliar, circumstanțe. Experienţa ce explică totul se află în interiorul minții. Așa că atunci când ne întrebăm cum să alimentăm condițiile necesare pentru fericire, pe cele interioare, care sunt cele care vor submina fericirea, pentru toate acestea avem nevoie de experiență.

Trebuie să învățăm că există o anumită stare de spirit care duce la această înflorire, la această bunăstare, înflorire.

Altele sunt contrare stării de bine. Prin urmare, dacă ne analizăm experiențele – furia, ura, gelozia, aroganța, dorința obsesivă, lăcomia puternică – vedem că nu ne provoacă o stare prea bună odată ce le-am experimentat.

De asemenea, sunt dăunătoare fericirii altora. Putem, așadar, să spunem: cu cât acestea ne invadează mai mult mintea, cu atât ne simțim mai rău, mai chinuiți, precum o reacție în lanț.

Dimpotrivă, toată lumea știe în adâncul său că printr-un act de generozitate altruistă, făcut de la distanță, fără ca nimeni să nu afle de el, putem salva viața unui copil, să facem pe cineva fericit. Nu avem nevoie de apreciere.

Nu avem nevoie de recunoștință. Simplul fapt de a face asta ne umple cu un sentiment de adecvare cu natura noastră profundă. Ne-ar plăcea să fim așa tot timpul.

E oare posibil să ne transformăm felul de a fi, să ne transformăm mintea?

Sunt acele emoții negative și distructive intrinseci naturii minții noastre? E schimbarea emoțiilor, trăsăturilor, stărilor noastre posibilă?

Pentru a afla trebuie să ne intrebăm: care este natura minții? Dacă privim din punct de vedere empiric, există o calitate primară a conștiinței, și anume simpla cogniție, faptul de a fi conștient.

Conștiința e precum o oglindă care permite tuturor imaginilor să se reflecte în ea. Poate oglindi chipuri urâte sau chipuri frumoase.

Oglinda permite acest lucru, dar ea nu este mânjită, nu este schimbată, nu este alterată de aceste imagini.

De asemenea, în spatele fiecărui gând este conștiința pură. Aceasta îi este natura. Nu poate fi alterată intrinsec cu ură sau gelozie deoarece atunci, dacă a fost dintotdeauna acolo – precum o vopsea care ar păta întreaga pânză – atunci, undeva, ar exista tot timpul.

Știm că nu suntem mereu furioşi, mereu geloși, mereu generoși.

Așadar, deoarece materialul de bază al conștiinței este această calitate a cognitivităţii pure care o diferențiază de o piatră, există posibilitatea de schimbare, căci toate emoțiile sunt trecătoare.

Antrenamentul Minții

Acesta este terenul propice pentru antrenamentul minții. Antrenamentul minții se bazează pe ideea că doi factori mentali opuși nu pot avea loc în același timp.

Poți trece de la dragoste la ură, dar nu le poți simți pe amândouă, în același timp, față de același obiect sau aceeași persoană – nu poți să vrei să-i faci rău și, totodată, bine.

Nu poți, cu același gest, să dai mâna și să lovești pe cineva. Există antidoturi naturale pentru emoțiile distructive față de starea noastră interioară de bine.

1.Compară bucuria cu gelozia

Așa trebuie acționat, comparând bucuria cu gelozia. Simțul libertății interioare în opoziţie cu lăcomia și obsesia. Bunăvoința, bunătatea iubitoare ca opus al urii.

Pentru a fi fericiți este obligatoriu să înțelegem aceste lucruri, să ne dorim și să fim pregătiți să renunțăm la egou care a fost tot timpul „nedreptățit”; „neiubit de nimeni”; „insuficient de înțeles”; „sărac”; „fără noroc”; „nevoit să lupte tot timpul”; „neagreat de colegi”; „nepopular în adolescență”; „un eșuat în căutări”; „un stângaci”; „marele timid”; „un greoi în gândire”; „limitat în acțiuni”; „cândva abuzat”; „respins”, etc.

Bineînțeles, fiecare emoție are nevoie de un anumit antidot.

2.Găsește antidotul

O altă cale este aceea de a încerca să găsești un antidot general pentru toate emoțiile, privind chiar la natura acestora.

De obicei, când ne simțim agasați, urâm sau suntem supărați pe o anumită persoană ori suntem obsedați de ceva, mintea se întoarce iar și iar asupra acestui lucru. De fiecare dată când o face, întărește acea obsesie sau acea agasare.

Prin urmare, este un proces de autoperpetuare. Așa că, în loc să privim în exterior, trebuie să privim în interior. Să privim la supărarea însăși; pare foarte amenințătoare, ca un nor musonic sau o furtună.

Credem că putem sta pe nor, însă, dacă te apropii, este doar ceață. La fel, dacă privești gândul de mânie, va dispărea precum gheața sub soarele dimineții.

Dacă faci asta iar și iar, înclinația, tendința mâniei de a apărea iar va fi din ce în ce mai slabă de fiecare dată când o dizolvi. În final, deși s-ar putea să apară, va străbate doar mintea, precum o pasăre care străbate cerul fără să lase nicio urmă.

Acesta este principiul de bază al antrenării minții.

3.Transformă-ți mintea

Sensul meditației este transformarea minții. Inseamnă familiarizarea cu un nou fel de a fi, un nou mod de a percepe lucrurile care este mai mult o adecvare cu realitatea, cu interdependența, cu perpetua transformare și curgere reprezentată de ființa și de conștiința noastră.

Oamenii a căror activitate în cortexul prefrontal drept este mai intensă sunt mai deprimați, mai retrași – nu au multe afecte pozitive.

În stânga, situația este diferită: tendința spre altruism este mai mare, la fel și cea spre fericire, spre exprimare, curiozitate și așa mai departe.

Iată o delimitare de bază, dar care poate fi și ea schimbată. Dacă vezi o comedie, va acționa partea stângă. Dacă ești bucuros într-o anume privință, vei activa preponderent partea stângă.

Dacă treci printr-un episod depresiv, vei activa partea dreaptă.

Concluzie

Ideea nu este de a transforma totul într-un fel de circ în care sunt expuși cei extraordinari, care pot sau nu tresări. Important este că antrenamentul minții contează. Că asta nu e doar un lux. Nu e o vitamină suplimentară pentru suflet; e ceva care va hotărî calitatea fiecărei secunde din viața noastră.

Suntem pregătiți să petrecem 15 ani educându-ne. Ne place să facem jogging, fitness. Facem tot felul de lucruri pentru a rămâne frumoși.

Și, cu toate astea, petrecem surprinzător de puțin timp având grijă de ceea ce contează mai mult: felul în care funcționează mintea noastră.

Care este, în ultimă instanță, lucrul care determină calitatea experiențelor noastre.