[tie_index]Intro[/tie_index]

Bănuielile, neîncrederea, îndoiala sunt forţe distructive. Nu trebuie să fiţi nici­odată neîncrezători sau să aveţi îndoieli, nu, orbi­rea nu e un sfat. Trebuie încredere.

Dar forţele negative pe care fiinţa umană le declanşează şi le proiectează la rândul său, între­ţin în ea neîncrederea şi bănuiala.

Noi suntem creatorii incon­ştienţi ai binelui şi răului. Trebuie să înţeleagem această lege psihologică şi magică.

Trebuie să ţinem cont de faptul că fiinţa umană posedă două naturi: o natură superioară şi o na­tură inferioară.

Efectele pe care le producem asupra unei fiinţe depind deci de forţele pe care le trezim în una sau alta din aceste două naturi.

Atunci când nu încetăm să emitem bănuieli asupra cuiva, ne legăm de natura sa inferioară, şi nu nu­mai că o întărim, dar primim de la ea curenţi.

Iar într‑o zi vom avea aceleaşi defecte şi slăbiciuni ca şi cel asupra căruia am fost porniți.

Dacă ne ocu­păm continuu de defectele altora, deschidem în noi înşine o poartă, şi prin această manieră de a acţiona ne întârziem propria evoluţie.

Așadar azi vom aborda încrederea sub cele mai importante aspecte ale sale:

[tie_list type=”heart”]

• încredere în sine
• încredere în oameni
• încredere în Dumnezeu

[/tie_list]

[tie_index]Încrederea în Sine[/tie_index]

#1. Încredere în sine

Nu înseamnă euforie si nici iluzia fericirii adusă, eventual, de folosirea frecventă a unui drog.

Nici de complimentele frecvente din partea an­­­­­­­turajului, de o mașină mai mare pe care să o cumperi atunci când nu vezi viața in roz.

Nu este adusă nici de o mărire de salariu sau de o relație amoroasă nouă.

 Încrederea în sine nu vine din exterior, nici de la părinți, nici de la prieteni sau de la iubiți si iu­bite, nici de la psiholog și nici de la un grup de susținere.

Cel care trăiește conștient de sine însuși își dă repede seama că senzația de încredere venită din exterior este efemeră și prea puțin satisfăcătoare.

 Increderea in sine vine dintr-un act de trezire.

Apoi vine o practică zilnică ce con­stă în a recunoaște cine suntem și cine nu suntem, în a fi cinstiți cu privire la ceea ce descoperim.

O ființă umană nu poate conta pe ea însăși decât dacă, face față re­a­li­tă­ți­lor proprii, celor mai diverse provocări din viața ei unică si irepetabilă.

„Prea mulţi oameni supraestimează ceea ce nu sunt şi subestimează ceea ce sunt” ~ Malcom S. Forbes

[tie_index]Încrederea în Oameni[/tie_index]

#2. Încredere în Oameni 

Cei mai mulţi oameni, dacă sunt întrebaţi, vor răspunde că încrederea este importantă în relaţiile lor.

De cele mai multe ori le este dificil să transpună în cuvinte ce reprezintă în realitate acest sentiment.

De fapt, cele mai multe cupluri spun că ştiu ce înseamnă să îţi pierzi încrederea.

Cine a întâlnit, măcar o dată un partener în care a descoperit că nu poate avea încredere cunoaşte deja sentimentele de durere, mânie şi tristeţe pe care le poate cauza o astfel de relaţie.

Încrederea este importantă în variate tipuri de relaţii- între membrii familiei, la serviciu şi în cadrul comunităţii.

Încrederea în cadrul relaţiilor de cuplu este esenţială.

Se poate întâmpla ca fiecare partener să aibe un mod propriu de a privi încrederea. Partenerii unui cuplu împărtăşesc de obicei aceeaşi viziune privind importanţa acestui sentiment.

Când nu aveţi în cap decât viciile şi crimele oamenilor, atrageţi toate entităţile rele care sunt acolo. Acestea vor merge la adversarul vostru, vecinul vostru, sau la membrii familiei voastre.

Atunci nu vă miraţi dacă într‑o zi vă veţi simţi degradat. E un feno­men magic, e foarte simplu.

Dacă vă veţi decide să nu vă mai gândiţi la defectele cuiva, ci să vă legaţi de virtuţile sale, de spiritul său, se vor stabili legături şi curenţi între el şi voi, şi într‑o zi veţi ajunge să aveţi calităţile sale.

Când vom cunoaşte această lege mare a schim­burilor, a osmozei, a fuziunii, vom înţelege că trebuie să încetăm să ne legăm de slăbiciunile altora.

Trebuie să încetăm să mai trăim cu îndoieli și bănuieli.

Trebuie să trăim în certitudine şi în­credere, să dăm credit oamenilor.

Încrederea este o atitudine raţională şi mai puţin emoţională a unei persoane faţă de o alta. Aceasta are anumite caracteristici ce se întrepătrund cu sistemul de valori al celeilalte persoane.

Încrederea se bazează pe analiza unor acţiuni, activităţi, însuşiri proprii (încrederea în sine) sau ale altora.

în urma acestora se formeză convingerea că acele acţiuni sunt corecte şi conforme sistemului de valori al celui ce analizează.

Acesta atitudine se poate numi încredere.

Pe baza caracteristicilor analizate, ale persoanelor cu care relaţionam, se formează simpatii, antipatii, credinţe etc.

Astfel, acordăm încredere unor persoane sau câştigăm încrederea altora în noi.

Când aveţi încredere în cineva, chiar dacă e beţiv, vicios, slab, această încredere pe care o manifestaţi îl împinge să se amelioreze pentru a vă arăta că nu v‑aţi înşelat asupra nobleţii sale.

Chiar şi un răufăcător căruia îi arătaţi încredere va reuşi să se transforme.

„Nu trebuie să credem tot ce spun oamenii, dar nici să credem că ei vorbesc absolut fără temei.” Immanuel Kant

[tie_index]Încrederea în Dumnezeu[/tie_index]

#3. Încredere în Dumnezeu

Încrederea în Dumnezeu ne cere să ne iubim aproapele.

Și de multe ori uităm că aproapele nu este cel care ne convine nouă a fi aproapele, ci tot omul pe care Dumnezeu ni-l scoate în cale.

Când vine vorba de aproapele nostru, sunt cazuri în care ne arătăm nemulțumiți de oamenii pe care îi întâlnim intr-o zi.

Ne spunem ca nu avem nimic de castigat din intalnirea cu ei.

Mai mult, ca este chiar o pierdere de vreme a sta impreuna cu ei.

Râvnim să avem alte întâlniri şi pierdem din vedere că Dumnezeu ne dăruieşte oamenii dintr-o zi fie pentru a-i ajuta, fie pentru a ne ajuta.

Aşa că nicio persoană pe care o întâlnim nu trebuie evitată. Ea trebuie privită ca o persoană care ne întăreşte relaţia cu Dumnezeu.

Dacă vom trăi cu credinţa că omul pe care îl întâlnim într-o zi este cel dăruit de Dumnezeu spre binele nostru, nu vom mai avea niciun motiv să-l evităm.

A-l ocoli, echivalează în aceste condiţii cu a te arăta nepăsător faţă de darurile pe care Dumnezeu ţi le oferă.

Zilnic, omul trebuie să-I ceară lui Dumnezeu putere de a bucura orice persoană pe care o întâlneşte.

Dacă sunt persoane care îl supăra sau îi aduc alte dureri, să le accepte ca fiind îngăduite de Dumnezeu spre creşterea în iubirea Sa.

Să avem credinţă că atunci când ele nu vor mai contribui la zidirea noastră, Dumnezeu va face în aşa fel încât să nu le mai întâlnim.

Dar să trăim şi cu credinţa că din cauza relei noastre purtări, am pierdut anumiţi semeni sau suntem pe cale să-i pierdem. Şi pentru asta trebuie să ne cerem iertare.

Trăiţi orice om ca pe un dar venit din partea lui Dumnezeu.

A nu-l trăi astfel, înseamnă a nu avea încredere în purtarea de grijă a lui Dumnezeu faţă de noi.

Dar a-l trăi, înseamnă a simţi că Dumnezeu a fost dintotdeauna şi va fi întotdeauna cu noi prin semeni.

Aveţi credinţa că El ne cunoaşte pe deplin şi că ceea ce ne dăruieşte clipa de clipă este doar spre binele nostru.

Nu mai căutaţi să vă alegeţi aproapele după preferinţele voastre.

Aveţi încredere în Dumnezeu şi veţi vedea că El este incapabil să ne dezamăgească.

Iubiţi pe toată lumea, căci a iubi selectiv, înseamnă a nu iubi.

Credinţa în Dumnezeu include credinţa în timpul şi sincronizarea lui Dumnezeu. Neal A. Maxwell

[tie_index]Concluzie[/tie_index]

Concluzie

Toţi cei care nu au înţeles rolul magic al în­crederii sunt prudenţi, închişi, rezervaţi, bănui­tori, şi trec ca inteligenţi.

Evident, nimeni nu‑i va „muşca”, dar nimeni nu‑i va iubi.

Dacă oamenii ar cunoaşte legile magice, în ciuda nenorocirilor, în ci­uda răutăţilor şi trădărilor, ei ar continua să aibă încredere.

Ar continua să‑i lumineze pe alţii, să‑i ajute, să le deschidă comorile întregii naturi.

Într‑o zi, toate creaturile care le‑au făcut rău vor plânge cu lacrimi amare dându‑şi seama că erau pe cale să masacreze pe cel mai mare binefăcător al lor.

Când am înţeles acestea, am ales încre­derea, dragostea şi răbdarea.

Cei ce se vor ocupa de tot ceea ce e inferior şi negativ în alţii vor avea o problemă.

Trebuie să ne ocupăm de fiinţa noastră superioară, de Divinitatea care e în noi.

Iar, graţie acestei lumini pe care ne‑a dat‑o Dumnezeu, să încercăm să beneficiem de tot ce există mai minunat.