Cu toții suntem siguri că ne dorim să fim fericiți, dar din păcate puțini știu ce presupune acest aspect. Un aspect ar fi cum să anihilăm egoul.

De multe ori s-a întâmplat ca atunci când ne-am dorit ceva foarte mult, convinși fiind că dacă vom avea acel ceva, ne va aduce fericirea(o casă, o profesie, o excursie, o relație) când l-am avut, starea spre care tindeam a dispărut la scurt timp după ce dorința ne-a fost împlinită.

[box type=”note” align=”aligncenter” class=”” width=”400″]Aici găsești Schema Clasică folosită în privința iertării.[/box]

Așadar mulți dintre noi urmăresc întreaga viață fericirea fără măcar să aibă habar ce este aceasta. Dovada cea mai bună a confuziei noastre în ceea ce privește fericirea este limbajul pe care-l folosim pentru a ne exprima bucuria, care de multe ori este un limbaj al durerii, și nicidecum al unei stări de bine, ca de exemplu:

„Crăp de bucurie.”

„Este îngrozitor de bine.”

„Mor de dorul tău.”

„Înnebunesc de atâta iubire.”

„Mi-ai distrus inima cu frumusețea ta.”

„Plâng de bucurie.”

„Aspectul tău mă turbează.”

„Te iubesc de explodez.”

Toate aceste confuzii stau pe amăgirile noastre.

Cum Anihilăm Egoul pentru a Putea fi Fericiți: Schema Clasică de Iertare

Durerile, neîmplinirile și dezamăgirile vieții, rămase nerezolvate distorsionează starea de fericire, și deși temători și mutilați sufletește, continuăm să visăm la clipa în care acea stare atât de râvnită ne va cuprinde și pe noi.

Starea de confuzie își continuă domnia în sufletele noastre și în această lume, necunoscând limite sau granițe.

Iubirea presupune multă suferință, iar oamenii se tem de suferință și pentru a evita suferința își refuză iubirea. La rândul ei iubirea înseamnă fericire, și fericirea- suferință.

Concluzia este că dacă iubești, obligatoriu suferi, dar suferi din fericire, în timp ce atunci când nu cunoști aceste sentimente, suferi de nefericire.

Noi suntem liberi s-alegem- suferim de prea multă fericire, deci iubim- sau suferim de nefericire, deci…suferim.

În timp, oamenii, și-au pierdut aspirația către fericirea ce reprezintă Sinele, tot așa cum s-au desprins necondiționat de natura și nevoile planetei, într-o măsură atât de mare încât au ajuns să nege existența ei(fericirii), considerând-o ceva străin, desuet, ireal, imposibil, neautentic, inexistent.

sursa:www.spiritus.ro

Nu este oare acesta un proces învățat, o stare de uitare, o confuzie condiționată?

Nu cumva nu are nimic de-a face cu Sinele nostru, starea de fericire fiind absolut naturală pentru acesta?

Pentru că, din perspectiva Sinelui, fericirea este lăuntrică, iar din cea a egoului, tot ce este pozitiv este plasat în exteriorul nostru.

În ecuația Sine-egou, fericirea reprezintă constanta din punctul de vedere al Sinelui, în timp ce egoul o socotește-variabilă- ceva ce nu durează mult, este și nu este. Iar dacă ar fi să facem o evaluare pecuniară, din perspectiva Sinelui- fericirea este gratuită, așteptată, dorită, din cea a egoului – necesită un preț, un sacrificiu, o suferință, o renunțare.

Concluzia este că, procesul de condiționare la care am fost supuși, ne-a indus o stare de confuzie.

Condiționarea Sinelui nu crează confuzie doar în ce privește fericirea, ci în general, și când e vorba de iubire, de Domnul Dumnezeu, de TOT, de propria menire în viață și de adevărata noastră identitate.

Depinde din ce plan privești lucrurile. Ne putem declara fericiți în urma unor plăceri fizice, a unui demers lumesc, a unei alegeri cognitive sau bucurii spirituale, ori altvceva, sau depunem efort, ne străduim, renunțăm, tolerăm, pentru a merita să fim fericiți.

Ce înseamnă toate acestea? Între om și propria fericire nu există niciun obstacol real, în afara unei stări de confuzie, a unei iluzii și a unor îndoieli.

De multe ori simțim că fericirea există undeva departe de noi, chiar ascunsă, și deși aceste momente neplăcute, dureroase, par foarte reale, este bine de înțeles că ele nu reprezintă adevărul nostru interior. Totul este iluzoriu, întreaga neplăcere sau durere derivă din cramponarea de iluziile legate de Sinele nostru, care nu este pe deplin instalat.

Când egoul va fi anihilat, vom înțelege că între noi și acea stare de spirit-fericire– nu există nicio distanță, că totul a fost o boală ce trebuie vindecată, iar tratamentul nu este pentru latura fizică, este unul al conștiinței, al adevărului care iese la iveală din iluzie, al Luminii care apare din întuneric, al iubirii care înlocuiește frica și îndoiala. Leacul acesta este de fapt o ieșire la Lumină a unei realități care există deja înlăuntrul nostru.

Oamenii dacă vor dori să renunțe la percepțiile greșite, la condițiile false pe care și le pun unii altora, la frici, la dogme, și la convingerile, lor pline de teamă și îndoială, la căutări interminabile, pot să fie pur și simplu fericiți.

De-alungul timpului mulți dintre noi ne-am făcut autocritica dintr-un motiv sau altul. Uneori poate pe bună dreptate, simțind că nu suntem suficient de buni pentru propriile aspirații sau pentru cei din jur și ne-am trezit afirmând „nu sunt în stare de nimic”, „sunt un ratat”.

Aceste afirmații înseamnă o mare greșeală, deoarece una este să îți judeci comportamentul tău ca nefiind în stare de nimic, și alta este să te judeci pe tine cum că aș fi „un ratat”.

sursa:www.la-psiholog.ro

În mod similar chiar dacă gândești că ai făcut ceva greșit, este incorect să te identifici cu această greșeală, fie și atunci când ai luat o decizie proastă, tot nu ai dreptul să spui că tu ești „prost” sau „rău”, iar dacă ți se pare că nu ai „nimc”, faci o eroare afirmând că „nu însemni nimic”.

Nu poți fi fericit dacă te simți o victimă, și mai ales propria ta victimă, minimalizându-ți Sinele și criticându-l. Indiferent câte greșeli ai fi făcut în trecut, acestea nu reprezintă identitatea ta, tu ca ființă nu ești una cu greșelile tale.

Pentru a fi fericiți este obligatoriu să înțelegem aceste lucruri, să ne dorim și să fim pregătiți să renunțăm la egou care a fost tot timpul „nedreptățit”; „neiubit de nimeni”; „insuficient de înțeles”; „sărac”; „fără noroc”; „nevoit să lupte tot timpul”; „neagreat de colegi”; „nepopular în adolescență”; „un eșuat în căutări”; „un stângaci”; „marele timid”; „un greoi în gândire”; „limitat în acțiuni”; „cândva abuzat”; „respins”, etc.

Din fericire aceste experiențe nu ne definesc cum suntem în realitate.

Procesul de transcedere a judecării de sine, a urii, a îndoielii, sau mai bine zis a condiționării egoului- este iertarea.

Pentru fiecare dintre noi, atunci când vorbim despre iertare, ne referim la un gest pe care-l facem vizavi de altcineva, însă din punctul meu de vedere adevărata ieratare începe în primul rând cu propria persoană, urmând ca mai apoi să se extindă și asupra celorlalți. În esență adevărata iertare constă în realizarea dorinței sincere de a-ți schimba modul de a gândi referitor la Sinele propriu.

Iertarea este procesul de renunțare la conceptul de sine limitat în favoarea egoului.

Dorința de ați aduce propria ieratare, nu este altceva decât modul de a înlocui gândurile de frică cu cele de iubire; cele de blamare cu cele de bunătate; cele de condamnare cu cele de toleranță; cele de îndoială cu cele de încredere; cele de negare cu cele de certitudine.

Procesul iertării este unul transformațional, prin care ți se înapoiază integritatea în schimbul tuturor temerilor învățate și dobândite. Când iertarea cuprinde toate îndoielile și judecățiile de sine, omul își aduce aminte de Sinele său, și nu va mai fi dispus să aprecieze povestea egoului în detrimentul Sinelui.

Iertarea operează la timpul prezent și atenționează cu privire la faptul că omul nu este una cu durerile acumulate în trecutul său, iar durerile din trecut nu mai există. În ultimă instanță, iertarea destramă iluzia slăbiciunii și a limitării, ajutând ființa umană să redevină completă și fericită.

Iertând, omul optează pentru a uita de condiționarea sa și pentru a-și aduce aminte de adevărul legat de Sinele său, fapt ce-l va conduce la iluminare, adică la reclamarea Luminii sale interioare, devenind astfel parte din TOTUL DIVIN.

Iertând vom dizolva temerile, vom anihila îndoielile și vom destrăma întunericul interior, bucurându-ne din nou de libertatea de care merităm să ne bucurăm de drept și de Lumina Sinelui nostru…etern.

După aceea vom putea printr-un proces de meditație, o schemă clasică folosită în privința iertării, să devenim pe deplin fericiți, eliminând temerile și oferindu-ne șansa de a ne ierta propriile suflete, pentru momentele în care ne-am criticat, atacat și judecat Sinele.

Schema la care fac referire începe astfel:

Rugăciunea Cod Tatăl Nostru, după care se adaugă:

„Mă rog Ție Sfântă Trinitate- mă rog Ție.”

„Te iubesc și Te slujesc.”

„Mă rog pentru ajutorul Divin.”

„Ajută-mă să mă iert pentru toate momentele în care am fost nedrept cu mine.”

„Ajută-mă să mă iert pentru toate momentele în care am fost dur și neînduplecat; mi-am condamnat sufletul și mi-am osândit trupul.”

„Ajută-mă să mă iert pentru toate momentele când m-am criticat și m-am trădat cu destulă cruzime pe mine însămi.”

„Ajută-mă să accept că nu sunt una cu temerile mele.”

„Ajută-mă s-accept că prin intermediul iertării sunt liber, mă bucur de pace și de iubire.”

„Ajută-mă s-accept că prin intermediul iertării sunt liber și mă bucur de Sinele meu.”

„Ajută-mă să mă iert, să mă eliberez, să fiu liber și să iubesc.”

„Ajută-mă să mă iert , să iert, și să mă bucur de pace.”

„Ajută-mă să mă iert, să iert și să mă bucur de iubire.”

„Ajută-mă să mă iert, să iert și să sper la nemurire.”

„Ajută-mă să mă iert, să iert și să trăiesc în fericire.”

Această schemă se poate repeta până când în momentul în care cel în cauză simte că procesul său de iertare, pace și eliberare este desăvârșit.

Concluzie

Nu poți fi plin de ură și să fi fericit.

Nu se poate să ai sufletul plin de resentimente față de cineva, și să fi bucuros.

Nu te poți elibera de poverile judecății celor din jur, judecând la rândul tău.

Nu poți cunoaște intimitatea dacă ești complet independent.

Nu te poți simți în siguranță atunci când înșeli pe cineva.

Nu poți instaura teama în sufletul și viața cuiva fără ca tu să fi cuprins de teamă.

Nu poți aplica doar pedepse fără ca și tu să fi pedepsit.

Prin urmare, umilința atrage umilință, teama atrage teamă, pizma atrage pizmă, invidia atrage invidie, zgârcenia atrage sărăcie, răul atrage rău, bunătatea atrage bunătate, clemența atrage clemență, generozitatea atrage abundență, iubirea atrage iubire, adică fericire.