Soarele parcurge toate constelaţiile zodiacului într-un an. Atunci când se naşte un copil, semnul său solar este cel al constelaţiei unde se găseşte soarele în acea zi:
Berbec– Din 21 Martie până în 20 Aprilie.
Taur– din 21 Aprilie până în 20 Mai, etc…
În afara semnului solar mai există patru puncte importante într-un horoscop(crucea destinului):
[tie_list type=”starlist”]
- constelaţia care se ridică la Est în momentul naşterii (Ascendentul),
- cea care apune la Vest și îi este opusă (Descendentul),
- constelaţia care e la punctul culminant pe cer (Mijlocul Cerului)
- şi cea care îi este opusă (Fundul Cerului).
[/tie_list]
Mijlocul Cerului – Fundul Cerului divid horoscopul în patru părţi, fiecare fiind divizată în trei, ceea ce dă 12 case.
Situăm prima casă plecând de la Ascendent şi astfel avem:
între Ascendent şi Fundul Cerului casele 1, 2, 3.
Între Fundul Cerului şi Descendent, casele 4, 5, 6.
Între Descendent şi Mijlocul Cerului, casele 7, 8, 9.
între Mijlocul Cerului şi Ascendent, casele 10, 11, 12.
Nu trebuie să confundăm ordinea semnelor zodiacului (Berbec, Taur, Gemeni, etc… până la Peşti) cu cea a caselor care se calculează plecând de la Ascendent, unde se poate găsi orice semn.
Cum Interpretăm Crucea Destinului și Semnificația Caselor Zodiacale
Să vedem acum la ce corespunde fiecare casă.
[tie_list type=”checklist”]
- Prima casă: omul însuşi, tendinţele sale profunde.
- Indică momentul prielnic începuturilor. Pune în evidenţă personalitatea, temperamentul, starea generală de sănătate, liderul. Este casa lui Eu.
- A doua casă: bunurile materiale, achiziţiile. Reprezintă casa câştigului şi pierderii datorate eforturilor personale.
- Indică: posesiunile, darurile, achiziţia, nevoia de securitate, conduita financiară, câştigul (pierderea). Este casa câştigului prin efort personal.
- A treia casă: relaţiile cu anturajul, fraţi şi surori, studii, micile călătorii. Reprezintă: facultăţile mentale, relaţiile cu cei apropiaţi, întâlnirile.
- Ea arată intelectul concret şi practic, studiile primare şi secundare, studii sub îndrumarea unui profesor. Este casa acumulării cunoştinţelor.
- A patra casă: familia, căminul. Reprezintă ereditatea, familia, mama, oceanul (lichidele în general), peşterile, pivniţele, subteranul, etc. Indică intimitatea, trecutul, nostalgiile. Este casa care reflectă nevoia de intimitate.
- A cincea casă: copiii, domeniul creaţiei, jocurile, speculaţiile. Reprezintă iubirea, creaţiile, vacanţele, distracţiile, flirtul, teatrul, copii, descendenţa, cadourile oferite, sportul, sărbătoarea. Este casa iubirii dăruite.
- A şasea casă: munca, sănătatea. Indică angajaţii, servitorii, animalele favorite, relaţiile cu şefii, agricultura, recoltele, regimul, comerţul, serviciul public, a tot ceea ce este analizat, măsurat şi calculat, unchii, mătuşile. Este casa datoriilor, a acţiunilor obligatorii pentru a trăi.
- A şaptea casă: viaţa conjugală, asociaţiile. Reprezintă justiţia (procesele), căsătoria, partenerii de afaceri, duşmanii declaraţi, armonia, egalitatea, dansul, frumuseţea, publicul, viaţa mondenă, frumuseţea, expoziţiile, conferinţele. Este casa care îl reflectă pe celălalt.
- A opta casă: moartea, lumea cealaltă. Reprezintă regenerarea, mutaţia, lumea de dincolo, planul astral, instinctele, magia, accidentele, moştenirea, angoasele, erotismul, vrăjitoria, puterile secrete, haosul. Este casa câştigului fără efort.
- A noua casă: marile călătorii, viaţa spirituală, filozofia, religia. Indică intelectul superior, legea, idealul, aspiraţiile elevate, visurile, călătoria în astral, vocaţia, gândirea abstractă, bisericile, profeţiile, judecăţile, dogma, rugăciunea. Este casa înţelegerii.
- A zecea casă: situaţia socială, onorurile. Reprezintă reuşita socială, cariera, onorurile, puterea. Este casa maturităţii şi reputaţiei.
- A unsprezecea casă: prietenii. Indică prietenii, toate tipurile de comunicaţii, distracţiile moderne, invenţiile, informatica, astrologia, consilierea. Este casa iubirii primite.
- A doisprezecea casă: încercările, inamicii, suferinţele. Reprezintă locurile închise sacrificiile, achiziţiile, trădările, abandonul, misterele, viciile, drogurile, meditaţia, esoterismul, misticismul. Este casa penitenţei fizice şi spirituale.
[/tie_list]
Dar aceste indicaţii pe care ni le dă astrologia curentă nu ne arată de ce o anume casă are un anumit sens, nici motivul succesiunii caselor într-o ordine determinată.
Iată ce semnificație au aceste legături cu Crucea Destinului.
În timpul vieţii, fiecare fiinţă e supusă influenţei celor doisprezece constelaţii şi fiecare dintre ele o influenţează într-un sens determinat. Pentru că, odată născut în planul
fizic, fiecare om e obligat să urmeze o anumită evoluţie: creşte, îmbătrâneşte şi moare.
Această evoluţie, care nu depinde de el, e indicată de cele douăsprezece semne ale Zodiacului.
Într-un horoscop, nu trebuie să confundăm semnele zodiacului cu casele, dar într-o schemă generală care schiţează evoluţia unei fiinţe, putem vedea totuşi o corespondenţă între semnele zodiacului şi case.
1. Copilul mic care s-a născut se manifestă prin mişcare. El gesticulează, încearcă să atingă şi să prindă tot ce-i stă la îndemână.
Dacă cineva se apropie de el, îl trage de veşminte, de păr sau barbă şi chiar îl loveşte. Dar toţi găsesc că copilul e adorabil, chiar dacă face prostii.
Această semnificație este Berbecul, prima casă, forţele vitale care ţâşnesc.
2. Copilul apoi creşte şi cei din jurul său nu se gândesc decât să aibă grijă de el: să-l hrănească, să-l îmbrace, să-i aducă jucării, bomboane, imagini. Este cea de-a doua casă,
Taur, bunurile.
3. Acum e timpul de a instrui copilul şi merge la şcoală. El are cărţi şi caiete cu ajutorul cărora învaţă să scrie şi să citească. El observă şi pune întrebări.
Este agil şi prompt, el aleargă mereu pe drumul şcolii.
Drumurile sale între şcoală şi casă reprezintă primele mici călătorii. La şcoală face cunoştinţă cu alţi copii. Aceasta este cea de-a treia casă, Gemenii sau studiile, relaţiile, micile călătorii.
4. Curând copilul devine un bărbat tânăr, întâlneşte o fată drăguţă, şi visează la un cămin unde el şi iubita sa să trăiască împreună, şi încearcă să o prezinte pe tânără părinţilor săi.
Este cea de-a patra casă, cea a Racului, sau a căminului.
5. Acum s-a căsătorit de ceva timp şi a devenit tată. Seara, venind de la muncă îşi întâlneşte copii şi se bucură să-i vadă; jocurile lor sunt un spectacol pe care îl preferă.
În faţa altora se simte mândru că e tată.
Este tocmai ceea ce caracterizează semnul Leului, care vrea să se impună în anturajul său, să profite de bucuriile existenţei şi este mândru să-şi arate creaţiile, copii săi.
6. Acum viaţa a devenit dificilă: sarcinile se acumulează, banii lipsesc, sunt bolnavi în casă.
Tatăl începe să lucreze tot ce prinde pentru a face faţă nevoilor urgente ale familiei.
Munca sa e adesea penibilă, şi în fine, complet epuizat, se îmbolnăveşte.
În acel moment e sfătuit să aibă grijă de sănătatea sa, să ducă o viaţă mai echilibrată, etc… este cea de-a șasea casă, cea a Fecioarei sau casa muncii şi problemelor de sănătate.
7. Cu timpul afacerile se aranjează, tatăl a găsit o muncă bine plătită şi şi-a regăsit sănătatea. El se arată acum la recepţii însoţit de soţia sa elegant îmbrăcată.
El începe sădea sfaturi altora. Şi, într-adevăr, dă sfaturi de prudenţă, de măsură, manifestă echilibru celei de-a şaptea casă, Balanţa.
8. Se întâmplă uneori ca, în timpul acestei perioade, să-şi vadă soţia privind pe alţi bărbaţi într-un fel care nu îi place. El nu ştie ce înseamnă aceasta şi se irită.
Îi face mici scene soţiei sale, e gelos pentru că bănuieşte că ea îl înşală. Ameninţă să se răzbune. Iată Scorpionul, gelos, agresiv, cea de-a opta casă.
Pe de altă parte el se revoltă de asemenea contra ordinii sociale pe care o găseşte nedreaptă şi caută mijloacele de a o transforma. Este încă o manifestare a semnului Scorpionului.
9. Este acum şef de birou, înalt funcţionar sau profesor respectat. Vrea să cunoască alte ţări, obiceiurile lor, genurile lor de viaţă diferite, şi face mari călătorii.
El are nevoie să reflecte asupra sensului vieţii şi e din ce în ce mai atras de problemele filozofice şi religioase. Este cea de-a noua casă, Săgetătorul.
10. Îmbătrâneşte şi dobândeşte o mare reputaţie prin poziţia sa socială şi autoritatea sa. În această poziţie se simte autorizat să facă judecăţi aspră a tot şi a toate, şi este un pic izolat.
Este cea de-a zecea casă, cea a Capricornului, care corespunde celei mai înalte poziţii sociale dar şi de asemenea unei vieţi solitare.
11. Vine un moment când constată că nu mai poate continua să-şi asume o muncă care necesită forţe pe care nu le mai are, şi decide să se retragă.
El caută în anturajul său un om mai tânăr, capabil să-l înlocuiască. Acum că nu mai este atât de prins de munca sa, el îşi petrece mai mult timp cu prietenii săi cu care discută probleme spirituale.
Este cea dea unsprezecea casă, Vărsătorul sau casa prietenilor şi spiritualităţii.
12. Acum, din ce în ce mai slăbit, se detaşează atât de mult de lumea fizică, încât trei pătrimi din fiinţa sa sunt deja în altă parte.
El nu se mai gândeşte nici la bunurile materiale nici la bogăţii, ci la felul în care va pleca pe lumea cealaltă.
Îşi face un testament prin care renunţă la toate bunurile sale. Câteodată e abandonat într-un spital. Este cea de-a doisprezecea casă, Peştii, casa sacrificiului, a renunţării, a încercărilor.
Puterea forţelor spirituale în univers – cât este ea de activă peste tot! Invizibilă pentru ochi, impalpabilă pentru simţuri, ea e inerentă tuturor lucrurilor, şi nimic nu scapă influenţei sale – Confucius
Aceste indicaţii corespund unei scheme generale în conformitate cu semnificația caselor zodiacale.
Pentru fiecare caz particular vom găsi variaţii, nuanţe, pentru că existenţa fiecărei fiinţe este determinată de vieţile sale anterioare.
Astfel, cine a trăit rău poate cădea foarte jos în perioada corespunzătoare acestor datorii, sau din contră, se va găsi pe culme.
Un altul ajuns în perioada bătrâneţii nu ştie să facă proba neataşamentului şi pregătirii pentru moarte, ci se agaţă de viaţă, pentru că nu s-a gândit niciodată să lucreze asupra renunţării şi abnegaţiei.
Fiecare horoscop este particular şi se abate mai mult sau mai puţin de această schemă generală.
Dar, în fiecare caz, fiecare trebuie să se supună influenţei celor douăsprezece constelaţii şi celor doisprezece case(semnificația caselor zodiacale), şi să fie deci foarte atent la fiecare trecere, dacă nu, vor urma pentru el consecinţe prejudiciabile. Și să nu uităm de Crucea Destinului.
Dacă guvernatorul casei I este în casa III, aceasta înseamnă că ne vom opri mult timp în perioada studiilor.
Dacă se găseşte în a şasea casă, ne vor preocupa problemele de sănătate, etc…acestea ar fi semnificația caselor zodiacale.
Concluzie
Simbolismul caselor merge dincolo de definiţiile prezentate mai sus. Ele sintetizează societate umană şi încadrează în limitele lor energetice toate acţiunile pe care la gândeşte şi le face omul.
Liberul arbitru însă se ridică deasupra acestor condiţionări. El intervine în matricea energetică pe care nativul şi-a construit-o de-a lungul încarnărilor consecutive şi ajută în conştientizarea spiritului ascuns dincolo de ţesătura iluzorie a materiei.
Momentele când liberul arbitru intervine nu poate fi prevăzut prin nici o metodă esoterică.
Astrologia nu abuzează de naivitatea individului nici chiar atunci când i-ar putea satisface dorinţa de a privi fatalist viaţa pe care o trăieşte.
Ea intervine în aceste momente informându-l şi ajutându-l să stopeze suferinţa pentru un moment şi să privească dincolo de ea pentru a-i înţelege utilitatea.