[dropcap]C[/dropcap]artea Dimensiunea IV nu este o carte ca oricare alta, este ceva oferit, ceva dat, este un cadou oferit nouă tuturor celor care avem posibilitatea să o citim, este un semn, este un mesaj, sau un îndreptar, sau un cod al comportamentului nostru, este o încântare, sau un cântec fredonat de acolo de unde totul este Tot, este Creație, este armonie, este vibrație și energie.
[dropcap]C[/dropcap]artea Dimensiunea IV înseamnă iubire, lumină, pace, compasiune și înțelegere, trebuie să avem puterea să o înțelegem, trebuie să avem puterea să ne însușim și să ne asumăm tot ce învățăm din ea, este timpul să învățăm și să aplicăm tarele noii Dimensiuni , să renunțăm la cele din dimensiunea III, este poate printre ultimele șanse de a face pasul într-o lume nouă plină de lumină și fericire.
Primele impresii sunt și cele mai importante, așadar feed-back-ul acestei cărți a fost unul așteptat, iar pe măsură ce zilele trec și tot mai multă o lume o citește impactul este din ce în ce mai spectaculos.
Dar să lasăm cititorii să vorbească despre mesajul acestei cărți, despre povestea ei și învățămintele ce trebuiesc deprinse din aceasta.
Iulia Hirică conferențiar la Universitatea București ne face un rezumat exemplar al recenziei acestei cărți:
Informația transmisă de autoare în cartea „Dimensiunea IV-Tymm” este profunda, inițiatica, oferind o dublă perspectivă: spirituală, dar și științifică asupra splendorilor și misterelor creației, care ne uimesc necontenit.
Cartea conduce la introspecție, fiind catalizator al schimbării și evoluției noastre. Vă determină un alt habitus interior, o nouă dinamică spirituală, privind de pe Taborul contemplației lumina totală, ascultând muzica sferelor și venerându-l pe Dumnezeu. Cartea este scrisă cu multă sensibilitate și generozitate, fiind un ghid în călătoria noastră interioară spre accesarea promisiunii viitorului.
Din mesajele atât de interesante transmise de autoare înțelegem că suntem protagoniștii unui moment unic, ai unei schimbări de paradigmă.
Suntem oameni și ființe, suntem parte a creației, parte din TOT, suntem manifestări fractale ale lui UNU, Spiritul infinit al cosmosului, Ființa universală, sursa de lumină, iubire și adevăr.Aflăm ca 2012-2040 reprezintă o perioadă de profunde transformări la nivel individual, când Sinele se va instala definitiv, eliminând Egoul, acest complex de materie, minte și personalitate, care a înfrânat atât evoluția. Portalul s-a deschis și planeta își va schimba tiparele. Structurile vechi, încă funcționale, dar neadecvate, vor fi treptat eliminate. Însă entropia va scădea și totul va tinde
spre armonie, lumea devenind părtașă dumnezeirii.Credința va ajunge la nivelul de principiu fundamental al funcționării Terrei, iar omul va rezona complet cu idealuri eterne precum iubirea, iertarea, compasiunea, adevărul și frumusețea, menținându-se permanent
pe fanta de lumină infinită. Se produce o reflectare a Cerului pe Pământ, o transfigurare a lumii materiale.Vom funcționa în sisteme compatibile cu legile prevăzute în Planul Divin, iar energia Christică va fi deplin instalată.
Putem înțelege Cosmosul, poezie a ideilor logice, ca un imens model matematic, configurat de Marele Programator-Cod T. Aflăm detalii fascinante despre faptul că literele și cifrele sunt simboluri ale căror vibrații alcătuiesc codurile asociate universurilor, galaxiilor, planetelor. Suntem materie, vibrație și cod.
Secondați de entitățile superioare, conștienți de șansa și responsabilitatea unei existențe în vibrația IV, corespunzătoare codului TYMM, avem menirea de a potența Programul Cosmic proiectat de Dumnezeu.
Cată bucurie să poți fi parte a modelului universal, a gândirii divine!
Suntem ai tăi, Doamne, Sfântă Trinitate! Aparținem atât finitului, cât și infinitului.
Răzvan Gabriel, avocat din București ne mărturisește despre experiența și emoțiile trăite lecturând această carte:
Cartea nu reprezintă doar o Eliberare, prin Adevăr și înțelegerea Realității, și apoi, eventual, o abandonare, de genul fiecare se descurcă cum poate. Nu, această carte ne oferă și soluții, ne îndrumă, ne învață, citez:
– Construiește tabloul!
Veți înțelege citind cartea ce înseamnă acest lucru!Așadar, se deschide în fața noastră o șansă unică : Șansa de a ne Elibera de tarele Dimensiunii III și de a afla, înțelege și asuma Realitatea, Adevărul.
Suntem privilegiați. Această carte este unică. Nimeni nu și-a mai asumat publicarea unor informații și descrierea celor ce au urmat și vor urma trecerii din 21.12.2014. Să ne ridicăm la nivelul șansei și privilegiului care ni s-a oferit.
Această carte poate fi citită, lecturată sau trăită și asumată. Dumneavoastră alegeți.
Iată ce spune și Cornelia Baloș din Pitești:
Lansarea cărții a fost un moment unic ce l-am trăit în viața mea. A fost un moment de explozie, de lumină, de iubire. Iar cartea poate reprezenta un moment de cotitură în viețile noastre, un fel de cod al bunelor maniere în lumea noastră, în lumea lui Dumnezeu, sau în lumea Dimensiunii IV.
Acestea sunt în concluzie impresiile culese de la prietenii noștrii, cititorii acestei opere ce se vrea a fi un act de conștiință al nostru al tuturor pentru a purcede cu toții în dimensiunea nouă, pe o vibrație aducătoare de liniște, iubire și lumină. Precum în Cer așa și pe Pământ!