Fie că ești creștin sau nu, e ceva în învățăturile Domnului Isus, care este în valoare de contemplare, pentru oricine ce dorește să fie o persoană mai bună: îndemnul să-i iubim pe dușmanii noștrii.
Nu doar „Iubește-ți aproapele”, care, în sine poate fi un lucru dificil.
„Iubiții pe dușmanii voștri„. Ăsta e un mesaj puternic, și se pare că, unul dintre cele mai mari provocări din viață, importantă pentru dezvoltarea și evoluția ta spirituală
Eu susțin că cei mai mulți dintre noi au pe cineva de genul ăsta, persoane în viața noastră care ne provoacă furie sau ură sau cel puțin resentimente, pentru ceva ce am făcut în trecut. De asemenea, susțin că furia, ura și resentimentele care trăiesc în noi sânt distructive și contraproductive.
Ce înseamna să „iubești pe dușmanul tău” ?
Cine sunt acești oameni? Cine sânt dușmanii tăi? Toți acei care îți poartă ranchiună, pentru că arăți bine sau pentru că ești mai bun din toate punctele de vedere decât ei. Poate fi un membru al familiei sau un coleg cu care te-ai certat și poate ai fost supărat pe ei pentru o perioadă de timp. Poate cineva pe care l-ai iubit și mai târziu te-a rănit înșelându-ți sentimentele. Poate cineva din cei mai buni prieteni ai tăi care nu a putut să treacă peste anumite orgolii renunțând la prietenia cu tine datorită altor interese.
Și totuși ce înseamnă să-i iubești pe acești oameni? Există dragostea pentru copiii tăi, părinții tăi, cei mai buni prieteni … toate acestea sunt diferite în vreun fel. Există dragostea pentru celelalte ființe existente în viața ta, colegi, rude și alte persoane.
Există și o astfel de iubire, care trebuie să existe, să o împărtășim și să ne-o asumăm, ea fiind importantă în creșterea nivelului nostru spiritual.
De ce ar trebui să iubesc dușmanul meu?
[tie_list type=”checklist”]
- Vei fi mai fericit. Dacă există furie sau resentimente în tine, chiar dacă tu nu crezi că le ai, vor exista momente când acestea vor refula și vor crea momente neplăcute în ceea ce privește comportamentul tău. Și asta te va face nefericit. Mânia afectează, de asemenea pe alții din jurul tău, cum ar fi pe cei dragi, care sunt cel mai probabil afectați în vreun fel, atunci când ești furios – chiar dacă furia nu este îndreptată către ei. Eliminarea acestei furii este un lucru pozitiv, și te va face mai fericit.
- Ai putea schimba și viața acelei persoane. Inamicul este o ființă umană, și este foarte posibil ca ura ta pentru acea persoana să fie o sursă de durere și tensiune. Dacă ai elimina această ură, acea persoană s-ar putea simți bine cu tine, eliminarea acelor sentimentele ducând la dezvoltarea unei relații solide din mai multe puncte de vedere. Și interesant, ceea ce face pe cineva fericit, indiferent de cine este, ne poate face și pe noi mai fericiți.
- Ai putea obține un prieten. Una dintre cele mai puternice efecte de învățare în a iubi dușmanul tău este că dușmanul tău poate deveni prietenul tău. Și în timp ce acesta este contraproductiv în a se lupta ca un inamic, este foarte productiv în a adăuga noi prieteni în viața ta. Un nou prieten, în loc de un dușman este o realizare incredibilă.
Puteți seta din aceasta un exemplu bun pentru alții. Acțiunile noastre pot fi un exemplu pentru alte persoane din viața noastră. Spre exemplu pentru copii tăi, ei pot învăța tot ceea ce faci tu. Învățându-i să urască nu este un lucru pozitiv. Dar învățându-i să depășească acea furie și ură de care vorbeam, să nu își facă dușmani sau să-i iubească pe cei care îi au… este un exemplu deosebit în viață. - E mai bine pentru societate. Pare un motiv ciudat dar este important. O relație de iubire între doi oameni nu pare să conteze pentru societate în ansamblu – cui îi pasă dacă eu iubesc o altă persoană? Gândiți-vă că dacă noi toți ne urâm între noi se creează o tensiune la nivel general care nu poate dezvolta decât o conștiință negativă așadar o vibrație nebenefică, aceasta ducând la o societate divizată și fracturată și în același timp furioasă. De fapt efectele acestei societăți există pretutindeni, de la mass-media la cultură, de la politică la afaceri. Dacă am putea dezvolta această iubire generală, dacă putem depăși această ură, și să învățăm să ne iubim aproapele nostru și pe dușmanul nostru, societatea asta ar avea nu mai de câștigat.
- Este un test pentru tine ca persoană. Acest lucru nu ar putea fi important pentru oameni, dar pentru mine este. Este bine să te gândești la tine ca la o persoană bună, dar cât de bun sunt eu, dacă iubesc decât familia și prietenii mei? Asta este extrem de ușor, toți pot să facă asta (de obicei). Dar cea mai bună încercare a bunătății este dacă poți depăși sentimente de ură sau resentimentele, și să le transformi în sentimente de iubire. Asta e o adevărată provocare. Și este o provocare pe viață. [/tie_list]
7 Sfaturi Pentru A-ți Iubi Dușmanul
Detașează-te
Când te gândești la „dușmanul” tău, ai cel mai probabil sentimente de furie sau ceva de acest gen. În loc de a lăsa aceste sentimente să depășească și să determine acțiuni, oprește-te. Fii conștient de sentimente. Acum, vezi dacă poți trece peste sentimente. Gândește-te că poți tramnsmite dușmanului tău iubire și lumină. Vei vedea că detașându-te, vei dezvolta o stare de relaxare ceea ce te va duce spre sentimente pozitive.
Pune-te în locul lor
Încearcă să te pui în locul acelei persoane. Gândește-te la resentimentele născute în ei atunci când ți-au făcut rău, sau au gândit sau plănuit ceva rău împotriva ta. Cum au ajuns să fie persoana care este? Prin ce au trecut ? De ce ar fi putut face ceea ce au făcut? Și cum se simt ei? Va trebui să îți utilizezi imaginația. Dar încearcă să-ți imaginezi această persoană ca o ființă umană reală, nu doar cineva care este rău. Toate ființele umane încearcă să facă lucruri bune, dar ei fac greșeli, sau au perspective diferite. Văzând situația din perspectiva celeilalte persoane este foarte dificil, dar foarte important.
Caută să accepți
În loc de a lupta împotriva a ceea ce s-a întâmplat și cine este acea persoană care este dușmanul tău, acceptă situația și încearcă tu să o gestionezi. Acceptă ceea ce s-a întâmplat ca parte din viața ta. Acceptă că lucrurile nu pot fi diferite, deoarece acestea s-au întâmplat deja. Accepta că această persoană nu poate fi diferită. Acest lucru este un pas foarte dificil, dar dacă nu putem accepta, nu putem iubi.
Iartă
Da, poate fi cel mai dificil pas dintre toate, dar sunt sigur că ai trecut prin asta și știi cum este. Poți ierta cu adevărat acea persoană pentru ceea ce a făcut, în inima ta? Dacă te-ai detașat, ai căutat să înțelegi, și ai acceptat ceea ce s-a întâmplat … ar trebui să fie mai ușor. Încercă să te gândești că ceea ce sa întâmplat este în trecut. Nu poate fi schimbat. Mergi mai departe. Aceste sentimente nu îți pot face deloc bine.
Caută Iubirea
Dacă poți ierta și eliberezi acele sentimente rele pleci cu un plus, cel mai probabil. Poți să înlocuiești totul cu iubire. Și cum faci asta? Ai găsit ceva în acea persoană de a iubi. Ar putea fi orice – frumusețea lor, dorința lor de a ajuta pe cineva, generozitatea lor, chiar și încăpățânarea lor. Imposibil să nu găsești ceva atractiv, ceva admirabil sau simpatic. E ceva de genul ăsta peste tot în lumea asta.
Deschide-ți inima
Un alt pas foarte dificil. Inimile noastre tind să rămână închise pentru majoritatea oamenilor care ne sânt dușmani, ca un mecanism de apărare. Ne temem de a fi vulnerabili, de a fi respinși sau răniți. Și totuși, această închidere din inimile noastre este cheia spre găsirea iubirii și a fercicirii de cele mai multe ori. Ceea ce ne blochează mai rău sentimentele noastre poate fi deschiderea spre noua iubire ce o împărtășim aproapelui nostru. Aceasta este o mare provocare, și ceva ce se poate întâmpla doar dacă punem în practică acest lucru. Încearcă asta cu fostul tău dușman, chiar dacă inima ta se poate deschide doar un pic, asta e singura cale în care vei găsi iubirea pentru acea persoană.
Convinge-i
Este un lucru deosebit pentru a simți iubirea pentru o persoană … dar destul de greu pentru a o exprima într-un fel, astfel încât acea persoană să primească iubirea ta. Există multe modalități de a exprima iubirea, desigur cele de luat în considerare sunt cele prin care spui lucruri frumoase persoanelor iubite, având o discuție deschisă despre ce s-a întâmplat sau nu cu sentimentele tale, oferindu-le o îmbrățișare. Fă ceva frumos pentru ei, zâmbește-le, fă o glumă, distrează-i, transmite-le iubire și lumină.