Site icon

MARIA MAGDALENA, Apostol drag

images (10)    Ziua de 22 IULIE , o zi din calendar, ca oricare alta. Da, aşa este înscrisă în calendarul creştin ortodox, ca oricare alta, cu menţiunea ,,Sf.Mironosiţă întocmai cu Apostolii Maria Magdalena”, fără o cruce sau altceva.

,,Sfânta Mironosiţă întocmai cu Apostolii,,  pentru că întocmai a fost. Vorbesc despre acest lucru o serie de scrieri. Biserica catolică îi asigură Sfintei rangul pe care trebuie să îl aibe, fiind prima fiinţă căreia Mântutorul i s-a arătat, ca să vestească învierea. Dacă Mântuitorul, Divinitatea prin puterile cereşti,  a considerat-o demnă să vestească cea mai mare minune, ÎNVIEREA, de ce nu este considerată, la fel de demnă, să ai aibe o sărbătoare marcată într-un calendar creştin?!

Mărturie stau textele evanghelice, deşi nu redau în totalitate adevărul despre Maria Magdalena, Apostolul apostolilor, care nu s-a lepădat niciodată de Mântuitor, şi l-a urmat în toate, mânată de credinţa ei în Fiul Domnului, renunţând la bunurile sale si la orice ataşament la lume, urmându-l pe Iisus in toate periplurile sale, împreună cu Apostolii, Maica Domnului şi alte femei pioase care credeau cu tările în Domnul Iisus, vindecate fiind de diverse boli prin minunile care le înfăptuia : Maria, mama lui Iacov cel mic si al lui Ioset, Maria lui Cleopa, Ioana, soţia lui Huza ; Suzana si Salomea, mama fiilor lui Zevedeu.

Când şi-a terminat misiunea în Galileea, Domnul Se îndrepta către Ierusalim, în ciuda atenţionărilor primite din partea celor apropiati, Maria Magdalena îl urma fără ezitare şi se împrieteni cu Marta şi Maria din Betania.,, Pe când Domnul tocmai eliberase un posedat care era mut si afirma ca el alunga demonii prin Duhul lui Dumnezeu, o voce se ridica din multime si striga : ” Fericit pântecele care Te-a purtat si sânul care Te-a alaptat ! „( Luca 11, 27). Acest glas se presupune a fi fost cel al Mariei Magdalena.  Ea asistase şi la învierea lui Lazar şi atunci fu întărită în credinţa sa în Fiul lui Dumnezeu. În timp ce ceilalţi discipoli işi abandonaseră Învăţătorul în momentul arestării Sale, ea îl urmă până în curtea marelui preot, apoi la tribunalul lui Pilat, asistă la procesul Său nedrept, la Patimile sale şi rămase lângă Cruce, împreună cu Maica Domnului şi cu Sfântul Ioan Teologul (Ioan 19, 25).,,

Atât de mult l-a iubit Sfânta Maria Magdalena pe Mântuitor, că nu a părăsit nici un moment locul unde era răstignit pe cruce. Nci după ce şi-a dat duhul, Maria Magdalena nu a părăsit trupul fără suflare, asigurându-se că el va fi coborât în mormântul din stâncă ce aparţinea nobilului sfătuitor  Iosif din Arimateea. ,,Dupa ce mormântul a fost închis cu o piatră mare ce fusese rostogolită până la intrare, Iosif şi Nicodim se retraseră dar cele doua femei Sfinte (Fecioara Maria şi Maria Magdalena) ramaseră aşezate, în lacrimi în faţa mormântului, pâna târziu în noapte. Părăsind locul, ele se hotărâră ca imediat dupa ce se termină odihna Sabbatului să vină înapoi la mormânt cu bune miresme pentru a mai îmbălsăma o data trupul Mântuitorului (Marcu 16 :1).,,

Toate aceste manifestări de iubire nemărginită, probabil că numai la Maica Sfântă, au mai fost cunoscute pentru Fiul ei , dar nu şi la alţi apostoli. Şi iarăşi textele evanghelice confirmă: ,, Dupa ce au tinut odihna dupa lege, la cântatul cocosului, in timp ce prima zi a saptamânii abia incepea sa se zareasca, Maria Magdalena si ” cealalta Marie ” (Dupa Sfântul Roman Melodicul si Sfântul Grigore Palama, ” cealalta Marie ” nu putea fi decât Maica Domnului, caci se cadea ca ea sa fie prima care sa se bucure de Invierea fiului Sau. Pentru majoritatea Parintilor insa, Maria Magdalena e cea care l-ar fi vazut prima pe Domnul, conform cuvintelor Evangheliei (Marcu 16 :9), ” cealalta Marie ” fiind Maria, mama lui Iacov. Scriitorii ecleziasti au incercat sa concilieze in moduri diferite istorisirile divergente ale Evangheliilor despre vizita sau vizitele la mormânt ale Sfintelor Mironosite.) venira la mormânt. Un Inger stralucitor li se arata, insotit de o cutremurare a pamântului si le vesti ca Iisus nu se mai afla inauntru, si ca inviase  (Matei 28 :1). Tulburate cu totul, nu privira macar mormântul si alergara sa duca Apostolilor vestea. Domnul inviat li se arata pe cale si le saluta zicând : ” Bucurati-va ! „.

Auzindu-le istorisirea, Apostolii au crezut ca ele delirau. Petru insa alerga pâna la mormânt si, aplecându-se vazu numai niste fâsii de giulgiu ce se mai gaseau inauntru si se retrase surprins. Ziua se ridicase, Maria Magdalena se duse la fata locului pentru a doua oara  pentru a se convinge ca nu fusese vreo vedenie. Constatând ca mormântul era intr-adevar gol, ea se duse de-a dreptul la Petru si Ioan sa ii anunte, care alergara si ei la locul cu pricina. Dupa plecarea celor doi discipoli, ea ramase singura lânga mormânt intrebându-se cine putea sa fi ridicat trupul (Ioan 20 :11). Doi Ingeri invesmântati in alb se aratara atunci pe locul unde fusesera capul si picioarele Domnului si o intrebara de ce plângea. In timp ce le raspundea, Ingerii se ridicara dintr-odata, cu respect. Maria se intoarse si il vazu pe Iisus care ii puse aceeasi intrebare. Luându-l drept gradinarul locurilor, ea intreba daca El era cel care scosese trupul afara. Dar imediat ce Iisus a chemat-o cu numele său : „Maria”, recunoscând glasul prea-iubitului său Domn, ea strigă : ” Rabbuni ! (Învăţătorule) ! ” şi voi să i Se arunce la picioare pentru a le saruta. Voind sa o aduca la o intelegere mai profunda a starii in care se gasea Trupul lui dupa Inviere, Iisus ii spuse : ” Nu ma atinge, pentru ca inca nu m-am urcat la Tatal ! „. Si o trimise sa vesteasca ” fratilor ” Sai ceea ce vazuse.”.

Pentru toate acestea şi pentru multe acte de propovăduie a credinţei celei adevărate, după moartea Mântuitorului, Sfânta Maria Magdalena trebuie recunoscută ca fiind Apostolul apostolilor, Apostolul cel drag, care nu s-a lepădat niciodată de fiul Domnului, care l-a urmat până la moarte şi după,  şi să nu mai fie confundată cu femeia uşoară din textele biblice.

 

Autor,

Iona Badea

Exit mobile version