În acest episod al podcast-ului vă prezint pe profesorul universitar doctor Dumitru Constantin Dulcan care este medic neurolog şi psihiatru, autorul unui număr mare de monografii, tratate, lucrări şi cărţi de o mare valoare ştiinţifică, dar şi de eseistică. Acest episod podcast este o înregistrare a emisiunii „Tainele Cunoașterii” realizate cu domnul profesor în urmă cu patru ani.
Volumul său „Inteligenţa materiei“, un best-seller căutat şi astăzi, a fost distins cu premiul pentru filosofie „Vasile Conta“ al Academiei Române în 1992.
Am dedus că eu nu am fost decât mâna care a scris. Destinul i-a fost hotărât de altă instanţă, situată dincolo de mine.
După Revoluţie, au apărut „Somnul raţiunii“, „În căutarea sensului pierdut“ şi „Mintea de dincolo“. Este membru al unor prestigioase societăţi ştiintifice naţionale şi internaţionale, autorul unor brevete de invenţii, titular al unor importante cursuri universitare, precum şi deţinător a numeroase premii ştiinţifice şi literare obţinute în ţară şi în străinătate.
[divider style=”normal” top=”20″ bottom=”20″]
Cărți Constantin Dumitru Dulcan
- Inteligenta materiei
- Somnul ratiunii
- In cautarea sensului pierdut I+II
- Dumitru Constantin-Dulcan, Un Promotor Al Noii Spiritualitati – Vasile George Dancu
[divider style=”normal” top=”20″ bottom=”20″]
Abonează-te la podcast
Poți asculta acest episod direct pe iTunes. Dacă ți-a plăcut nu uita să lași un rating și review al podcastului pe iTunes. Dacă nu ai cont pe iTunes poți să îți faci unul, e gratis și ai acces imediat la toate episoadele podcastului.
Nu mai mi-aduc aminte prin ce intermediu am aflat de Dumitru C-tin Dulcan; cert este ca am comandat pe net 4 volume: "Inteligenta materiei", "In cautarea sensului pierdut I+II" si "Catre noi insine". Nu am putut citi prima carte (am considerat ca poate nu sunt inca "pregatita", dar pe celelalte doua – da! Ceea ce m-a bucurat foarte mult este faptul ca am gasit atatea puncte comune cu ceea ce ne-ati "invatat" dv – d-na Maria!!! Mi-am consolidat si fixat – daca pot spune asa – acele trairi si simtaminte din interior – pe care ar trebui sa le emane un OM!!! Mi-am educat launtricul si bineinteles procesul continua – de a fi cat mai toleranta, buna, iubitoare, pozitiva si apoi empatica!!! Sper din toata inima sa reusesc cat mai mult posibil sa nu supar pe cei din jur!!!!!