Cum aş defini eu fericirea?

Din punctul meu de vedere nu există o definiție universal valabilă pentru fericire. Ca să dai o definiție în acest sens, trebuie să fi cunoscut sentimentul, fie doar și pentru o clipă a vieții.

Eu mă consider un om fericit și mărturisesc că am cunoscut această stare sub diferite forme, începând de la deschiderea unei cărți pe care mi-am dorit-o cândva și din diferite motive n-am intrat în posesia ei și până la un dar prețios al naturii de care m-am bucurat într-o banală drumeție prin pădure.

Există ceva ce voi ştiţi despre mine, ceva foarte personal, şi există ceva ce eu ştiu despre fiecare dintre voi, referitor fundamental la gândurile voastre.

[box type=”note” align=”aligncenter” class=”” width=””]Descarcă aici lista cu întrebări care te vor ajuta să te concentrezi pentru ce trebuie să fii recunoscător.[/box]

Cunoaştem ceva despre fiecare persoană pe care o întâlnim oriunde în această lume, pe stradă, care este cauza principală a ceea ce fac, indiferent de cost, anume că fiecare dintre noi vrea să fie fericit.

Toți ne dorim asta. Felul în care ne imaginăm fericirea diferă între noi, dar deja avem mult în comun, prin faptul că toţi vrem să fim fericiți.

Recunoștința: Un Motiv Puternic în Dobândirea Fericirii Tale

Ce-ar fi să abordăm acum recunoştinţa. Care e conexiunea între fericire şi recunoştinţă?

Mulţi veţi spune că răspunsul e simplu. Când eşti fericit, eşti recunoscător. Dar să ne mai gândim o dată? Într-adevăr oamenii fericiţi sunt cei recunoscători?

Toți cunoaștem oameni care au tot ce şi-ar dori pentru a fi fericiţi, dar nu sunt, pentru că îşi doresc altceva sau mai mult decât au. Şi mai ştim oameni care în ciuda multor necazuri, pe care nimeni n-ar vrea să le aibă, sunt totuși profund fericiţi. Radiază fericire. Surprinzător. De ce?

Pentru că ei sunt recunoscători. Prin urmare, nu fericirea ne face recunoscători. Ci recunoştinţa ne face fericiţi. Dacă vă amăgiți că fericirea ne face recunoscători, mai gândiţi-vă o dată. Recunoştinţa e cea care te face fericit.

„Recunoștința e, înainte de toate, o datorie către tine.” Nicolae Iorga

Ce înţelegem cu adevărat prin recunoştinţă? Şi cum funcţionează?

Apelez la propria voastră experienţă. Ştim cu toţii din experienţă cum funcţionează. Să zicem că primim ceva de mare valoare pentru noi.

Câteodată primim ceva ce înseamnă mult pentru noi. Este un dar autentic. Cele două aspecte trebuie să se suprapună.

Trebuie să fie ceva valoros şi să fie cu adevărat un dar. Nu l-ai cumpărat. Nu l-ai moştenit. Nu l-ai negociat. Nu a trebuit să munceşti pentru el. Pur şi simplu ți-a fost dat.

Şi când aceste două lucruri vin împreună, ceva valoros pentru mine îmi este dăruit, atunci recunoştinţa răsare în inima mea, la fel și fericirea. Așa apare recunoştinţa.

Esențial aici este că nu trebuie să trăim asta doar din când în când. Nu întotdeauna avem experienţe pentru care să fim recunoscători. Dar putem trăi plini de recunoştinţă.

O viaţă trăită cu recunoştinţă, asta este cheia. Cum putem trăi cu recunoştinţă? Trăind și devenind conştienţi că fiecare moment e un moment dăruit, aşa cum obişnuim noi să spunem. Este un dar. Nu l-am câştigat. Nu l-am cumpărat în niciun fel.

Nu putem fi siguri că va mai exista un alt moment. Și totuşi e cel mai valoros lucru care ne-a fost dat vreodată: acest moment, cu toate oportunităţile cuprinse în el. Dacă nu am avea acest moment prezent, n-am avea oportunitatea de a realiza sau de a experimenta ceva, iar acest moment este un dar. E un moment dăruit.

Gândim că darul din interiorul acestui dar, oportunitatea, pentru oportunitate suntem de fapt recunoscători, nu pentru darul primit, pentru că, dacă darul ar fi dat altundeva şi n-ai avea oportunitatea de a te bucura de el, de a face ceva cu el, n-ai fi recunoscător pentru acest moment.

Oportunitatea e darul din interiorul darului, și obișnuim să spunem că oportunitatea bate la uşă o singură dată. Ei bine, mai gândeşte-te.

Fiecare moment e un nou dar, iar şi iar, şi dacă pierzi oportunitatea din această clipă, încă un moment îți este dat, și încă unul. Putem beneficia de acestă oportunitate, sau o putem pierde, dar dacă ne folosim de ea, găsim cheia fericirii.

Cheia spre fericirea noastră e în mâinile noastre. Clipă de clipă, putem fi recunoscători pentru acest dar.

Dar oare asta înseamnă că putem fi recunoscători pentru tot? Cu siguranţă, nu. Nu putem fi recunoscători pentru violenţă, pentru război, pentru oprimare, pentru exploatare.

La nivel individual, nu putem fi recunoscători pentru pierderea unui prieten, pentru infidelitate, pentru deces. N-am spus să fim recunoscători pentru orice.

Am spus să fim recunoscători în orice moment pentru oportunitate chiar şi atunci când ne confruntăm cu ceva foarte dificil. Ne putem ridica cu această ocazie să răspundem oportunităţii care ne este dăruită.

Nu e aşa rău cum poate că pare. De fapt, când trecem printr-o experiență descoperim că mai tot timpul ne e dăruită oportunitatea de a ne bucura pe care o ratăm doar pentru că alergăm prin viață şi nu ne oprim să vedem oportunitatea.

Însă din când în când, ceva foarte dificil ne este dat. Când asta se întâmplă e o provocare de a ne ridica spre acea oportunitate, prin a învăța ceva care adesea este dureros.

Exersarea răbdării, de exemplu. Ni s-a spus că drumul către pacea interioară nu este o săritură, ci mai degrabă un maraton. Asta presupune răbdare. E dificil. Sau poate lupta pentru propriile principii și convingeri. Este o oportunitate care ni se oferă.

A învăţa, a suferi, a rămâne pe poziţii, toate acestea oportunităţi ne sunt date, iar cei care se folosesc de aceste oportunități sunt cei pe care îi admirăm. Ei nu-și irosesc viața. Iar cei ce nu reușesc primesc o altă oportunitate. Primim mereu o altă șansă. Asta e frumuseţea şi bogăţia vieţii.

Oare putem găsi o metodă pentru a fi fericiţi?

Fericirea vine dintr-o imensă mulțime de lucruri, poate cu mult mai multe decât cele ce determină arta, dar care au nevoie de marea, unica și nesfârșita bucurie a descoperirii.

Bucuria lucrurilor mărunte, uneori neînsemnate, creează marilor momente de fericire ocazia de a se strecura pe nesimțite în interiorul nostru.

Uneori descoperim, nu fără uimire, că avem o nevoie imperioasă de a ne întâlni cu momente comice,  care trag mult în jos umorul adevărat sau privim la nesfârșit ploaia care dă o stare proastă, paradoxal toate acestea îți înalță inima și transformă cea mai mohorâtă zi într-una senină pe care merită să o trăiești.

Oare putem găsi o modalitate de a trăi în recunoştinţă, nu doar din când în când, ci moment de moment.

Cum putem realiza acest lucru?

Printr-o o metodă foarte simplă. E atât de simplă încât se regăseşte în ceva ce ni s-a spus când eram copii pentru a învăța să trecem strada. Opreşte-te. Priveşte. Du-te. Asta este tot.

Dar cât de des ne oprim? Alergăm prin viaţă. Nu ne oprim. Pierdem oportunităţi deoarece uităm să ne oprim. Trebuie să ne oprim. Trebuie să rămânem tăcuţi. Şi trebuie să inserăm semne de oprire în vieţile noastre.

„Recunoștinta este atunci când amintirile sunt păstrate în inimă și nu în minte.” Sam N. Hampton

De asemenea, e nevoie să ne deschidem şi inimile pentru aceste oportunităţi, pentru oportunitatea de a-i ajuta pe ceilalţi, de a-i face fericiţi, deoarece nimic nu ne face mai fericiţi decât momentul în care suntem toţi fericiţi. Iar atunci când ne deschidem inimile către oportunităţi, ele ne invită să acţionăm.

Opreşte-te, priveşte şi apoi mergi şi fă ceva cu adevărat. Şi ceea ce putem face este ceea ce viaţa îţi oferă în acest moment. În majoritatea cazurilor, e oportunitatea de a te bucura, dar câteodată este vorba de ceva mai dificil.

Dar indiferent de ce este vorba, dacă ne deschidem oportunităţi, dacă mergem pe calea lor, dacă folosim imaginația, aceia vor fi oamenii creativi iar acel mic îndemn- opreşte-te, priveşte, du-te, este o oportunitate atât de mare încât ne poate transforma viaţa.

Asta pentru că avem nevoie de aşa ceva, noi suntem prezentul în mijlocul unei schimbări a conştiinţei şi vei fi surprins de câte ori vei auzi cuvântul „recunoştinţă” şi „mulţumire”.

Există un val de recunoştinţă pentru că oamenii devin conştienţi de importanţa recunoștinței și de cum poate ea schimba lumea. Ne poate schimba lumea prin modalităţi extrem de importante, pentru că eşti recunoscător, nu vei fi temător, iar dacă nu vei fi temător, atunci nu eşti violent.

Dacă eşti recunoscător, vei acţiona dintr-un simţământ de suficienţă şi nu dintr-un sentiment de deficit pe care eşti doritor să îl împarţi cu ceilalţi.

Dacă eşti recunoscător, înseamnă că te bucuri de diferenţele dintre oameni, eşti respectuos cu ceilalţi, iar acest lucru schimbă piramida puterii sub care trăim toţi.

Nu se va ajunge la egalitate, dar vom ajunge la respect reciproc egal și asta-i ce este important. Viitorul planetei va fi o rețea, nu o piramidă întoarsă cu susul în jos.

Noi avem nevoie de o reţea de mici grupuri, în care fiecare cunoaşte pe fiecare şi interacţionează unii cu alţii, alcătuind o lume recunoscătoare.

O lume recunoscătoare este o lume plină de oameni veseli. Oamenii recunoscători sunt oameni veseli, iar pe măsură ce oamenii vor fi mai veseli pe atât lumea va fi mai veselă.

Avem posibilitatea creării unei vieţi de recunoștință care a început să ia amploare. Dar unii nu pot înţelege de ce a luat amploare.

Oamenii devin din ce în ce mai conştienţi că o lume recunoscătoare este o lume fericită şi că fiecare dintre noi are oportunitatea de a se opri, a privi și a porni în transformarea acestei lumi într-una mai fericită.

Concluzie

Dacă există ceva ce ne poate călăuzi spre această stare, este speranța că într-o zi nu ne vom mai minți sau nu ne va plăcea să mai fim mințiți cu privire la acea unică stare care ne poate cuprinde și pe noi o dată, doar o dată în această viață pe care unii au vrut-o, iar alții au fost condamnați să o trăiască.

Este poate împlinirea miraculoasă a minților noastre sau adăpostul sufletelor în situații de vicisitudini, pe cărarea vieții către ceva ce poate deveni certitudine.

Visând putem spera, sperând putem iubi, iubind putem fi fericiți!