Un tânăr cercetător din Piteşti are premoniţii
Şedinţele de meditaţii spirituale şi de parapsihologie au avut un efect mai puţin obişnuit asupra unui tânăr din Piteşti. La cei 30 de ani ai săi, Gabriel Ghiţă a început să aibă premoniţii, în sensul că a început să anticipeze lucrurile ce aveau să i se întâmple. Merge de aproximativ trei ani la cabinetul de bioenergie al parapsihologului Maria, deşi nu a suferit nicicând de vreo afecţiune medicală. Este, totuşi, extrem de interesat de latura extrasenzorială şi, în general, singurele momente în care reuşeşte să se relaxeze şi să atingă o stare de linişte deplină sunt cele din timpul şedinţelor de bioenergie.
A urmat cursuri Reiki
Gabriel Ghiţă este de meserie cercetător la o fabrică din Mioveni. Locuieşte în Piteşti şi are 30 de ani. Încă din adolescenţă a dezvoltat o pasiune pentru cunoaştere, în special cea spirituală. Într-o lume dominată de material şi de conştient, tânărul voia să obţină echilibrul perfect, voia să atingă starea de linişte a minţii. Primul pas a constat într-o serie de cursuri Reiki, unul dintre sistemele de vindecare orientale care, aplicat în paralel cu medicina modernă, poate duce la vindecări miraculoase. Aici, Gabriel Ghiţă a reuşit să descopere că are intuiţie şi că poate să îşi dezvolte, prin meditaţie spirituală, o serie de capacităţi extrasenzoriale.
Ştie dinainte cine îl sună
În 2008, Gabriel Ghiţă a cunoscut-o pe Maria Ciobanu. A ajuns la parapsiholog îndrumat de prietena lui, însă în scurt timp a dezvoltat un adevărat stil de viaţă din mersul la cabinetul de bioenergie. Avea o serie de probleme temperamentale, în sensul că obişnuia să se enerveze foarte uşor şi, de cele mai multe ori, cântărea foarte mult înainte de a lua o decizie, iar într-un final, făcea alegerea greşită. „Acum sunt mult mai calm. Nu mă mai enervez în trafic, nici faţă de colegii mei de serviciu… Întâlnirea mea cu doamna Maria nu a fost întâmplătoare. Sunt un om care nu crede în coincidenţe. Mulţumită dumneaei, acum mă bazez foarte mult pe intuiţie. Gândiţi-vă că eu deja ştiu, în 90% dintre cazuri, cine mă sună fără să mă uit la telefon! Ştiu că mai am de lucru, însă capacităţile mele s-au dezvoltat extraordinar de mult din momentul în care am trecut pragul în cabinetul dumneaei”, povesteşte tânărul cercetător.
La un pas de o tragedie
Drept dovadă că a evoluat spiritual mulţumită Mariei Ciobanu, Gabriel Ghiţă susţine că viaţa lui s-a schimbat din momentul în care parapsihologul l-a învăţat că trebuie să îşi recunoască greşelile şi, treptat, să încerce să reducă numărul lor. „Tot ceea ce mi se întâmplă este din ce în ce în mai bine. Nu prea găsesc cuvinte să descriu tot ce a făcut doamna Maria pentru mine. Imaginaţi-vă că sunt deja în stadiul în care am început să presimt clar ce urmează să mi se întâmple. Pe lângă faptul că intuiesc cine mă caută, un alt exemplu elocvent pe care vi-l pot da este faptul că am reuşit să evit un accident de proporţii, doar pentru faptul că am simţit că ceva urmează să mi se întâmple. Era pe autostradă şi ştiţi că pe autostradă se circulă cu peste 100 de km la oră. Aşa mergeam şi eu, dar la un moment dat am avut senzaţia că ceva grav urmează să mi se întâmple. Aşa că am redus viteza la 70 la oră şi în câteva minute mi-a explodat un cauciuc de la maşină! Dacă nu aş fi presimţit, vă daţi seama că la viteza pe care o aveam aş fi putut provoca o tragedie… Din fericire, nu s-a întâmplat nimic grav”, mai spune Gabriel Ghiţă. Tânărul continuă să vină la cabinet la Maria Ciobanu, considerând că evoluţia lui este în plină ascensiune. Deşi încearcă să mediteze şi acasă, doar în prezenţa bioenergoterapeutului reuşeşte să se relaxeze complet, să simtă furnicături în tot corpul şi să „fugă” pentru ceva timp din lumea reală.
Comenteaza